Ofensivă împotriva interlopilor buzoieni. Poliţiştii au ridicat, aseară, încă un interlop şi l-au dus la audieri. Este vorba despre Alfred Băncuţă, de 37 de ani, acuzat de o serie de infracţiuni grave între care ultraj contra bunelor moravuri şi lovire sau alte violenţe.

Individul este suspectat că, în noaptea de 4 spre 5 noiembrie, în timp ce se afla într-o discotecă din comuna Verneşti, a agresat cu un baston telescopic şi cu o sabie un tânăr în vârstă de 26 de ani, provocându-i leziuni ce au necesitat internarea în Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău şi tulburând ordinea şi liniştea din localul respectiv. Potrivit Poliţiei, conflictul în local s-a produs spontan, buzoianul fiind sub influenţa alcoolului în acel moment.

 

În baza unei autorizaţii emise de Judecătoria Buzău, poliţiştii au efectuat ieri o percheziţie domiciliară la locuinţa interlopului, de unde au ridicat o bâtă de baseball, două bastoane cu inserţie metalică şi mai multe cuţite de diferite mărimi. Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, fiind acuzat de „ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice”, „lovire sau alte violenţe” şi „portul, fără drept, în locurile şi împrejurările în care s-ar putea primejdui viaţa sau integritatea corporală a persoanelor ori s-ar putea tulbura ordinea şi liniştea publică, a obiectelor fabricate sau confecţionate anume pentru tăiere sau lovire”.

 

În această dimineaţă, el a fost dus în faţa procurorilor unde se află şi la ora postării acestei ştiri. Dat fiind că nu se află la prima faptă de acest gen, Alfred Băncuţă ar putea fi trimis după gratii. În urmă cu un an, el a primit o condamnare cu suspendare la un an de închisoare tot pentru ultraj.

 

Prezente la Parchet, acolo unde a fost dus astăzi interlopul buzoian, rudele spun că totul este o înscenare.

„Reclam abuzurile pe care le fac unii poliţişti. Pe băiatul meu îl urmăresc de multă vreme, acum i-au făcut o manevră, fără să participe  la vreun scandal. Au venit la noi acasă, au făcut percheziţii, mascaţii au pus pe burtă copii de 2-3 ani. Cer un psiholog pentru aceşti copii”, a declarat astăzi tatăl bărbatului reţinut.

UPDATE: La orele după amiezii, magistrații de la Judecătoria Buzău au dispus arestarea lui Alfred Băncuță pentru 29 de zile.

Cristina DINULESCU

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.