Astăzi se dă startul spectacolelor dedicate Zilelor Buzăului. Timp de trei zile, pe scena din Piața Daciei vor urca zeci de artiști locali și naționali care vor încerca să descrețească frunțile buzoienilor amatori de distracție. Ca în fiecare an, seara de vineri va fi dedicată artiștilor buzoieni prezenți în acest an în număr destul de mare pe scena din fața Palatului Comunal. Vor evolua Daniela Ștefănescu, Teodora Bârsan, Diana Ioniță, Gabriela Bolocan, George Mitrea, Cezărică Duțu, Dana Dobre, Mario Buzoianul, Alexandru Petcu, Andrada, Knos și Laurențiu Cazan. Sâmbăta va fi dedicată exclusiv muzicii populare iar spectacolul va fi susținut de ansamblul Centrului Județean pentru Promovarea Culturii Tradiționale, Atena Bratosin, Mădălina Manolache, Cornelia Catanga, George Snae, Nemuritorii și manrea surpriză a acestei ediții Benone Sinulescu. Artistul se pare că a trecut cu vederea problemele pe care le avea cu municipalitatea în urma utilizării fără drept a uneia din melodiile sale la orologiul din palat. De altfel Primăria a acceptat să plăteasca taxa lunara de 500 de lei către Uniunea Compozitorilor și, pentru a stinge definiv conflictul, s-a decis să îl invite și pe cetățeanul de onoare răzvratit la un spectacol plătit din bani publici îndulcind astfel relația ce devenise în urmă cu un an destul de tensionată. Ultima seară, cea de duminică, va fi dedicată celor mai tineri dintre buzoieni și va include totodată și mult așteptatul concurs Miss Zilele Buzăului. Alături de cele mai frumoase buzoience vor evolua DJ Sava, Mathias, Lucia Dumitrescu și Connect-R, la finalul zilei fiind organizat și un impresionant foc de artificii. Spectacolele din centrul orașului vor începe în fiecare seară după ora 17.00 și de vor încheia în jurul orei 22.30.

Ciprian STERIAN

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.