UPDATE: Romanul ”Cireşarii” a lui Constantin Chiriţă i-a luat prin surprindere pe absolvenţii de gimnaziu, fără să le dea însă mari bătăi de cap. Este principalul subiect, cel cu numărul 6, pe care l-au avut de tratat elevii la prima probă a evaluării naţionale, la limba şi literatura română. Elevii au primit un fragment din cunoscutul roman, pe marginea căruia au fost nevoiţi să-şi dovedească, în scris, cunoştinţele de teorie literară şi de vocabular, dar şi capacitatea de a înţelege şi comenta un text literar. De asemenea, absolvenţii de gimnaziu au avut de rezolvat şi câteva probleme de gramatică, dar şi să scrie o compunere având în prim plan trăsăturile unui coleg pasionat de citit.
Peste 3.700 de absolvenţi ai claselor a VIII s-au înscris la evaluarea naţională de anul acesta, care începe astăzi, cu proba de limba şi literatura română, notele de la acest examen urmând să conteze la admiterea în liceu.
Astăzi se va desfășura proba scrisă la limba și literatura română urmând ca miercuri, de la ora 9.00, absolvenții claselor a VIII-a să susțină testarea la matematică. Primele rezultate ar trebui să fie afișate în cursul zilei de vineri iar notele finale rezultate în urma eventualelor contestații ar trebui să fie afișate cel târziu luni 2 iulie.
Accesul elevilor în săli este permis cel mai târziu cu 30 de minute înainte de începerea probei, respectiv până la ora 8.30, în fiecare zi în care se desfăşoară probele scrise.
Fiecare sală de examen va fi dotată cu camere de supraveghere video, conform ordinului de ministru care prevede obligaţia comisiilor judeţene de organizare a evaluării naţionale de a asigura camere de supraveghere video funcţionale în sălile de clasă din unităţile de învăţământ în care se desfăşoară probele.
Sălile în care se susţine examenul vor fi, în prealabil, adaptate astfel încât elevii să fie aşezaţi câte unul în bancă, în ordine alfabetică. Pe uşa fiecărei săli va fi afişată lista nominală cu elevii, dar şi avertismentul prin care se anunţă că este strict interzis accesul cu materiale ajutătoare, mijloace electronice de calcul sau de comunicare.
Admiterea la liceu se va face pe baza notelor obținute la testele naționale dar și a mediei generale din clasele V-VIII după ce absolvenții de gimnaziu vor completa fișele de înscriere urmând ca repartizarea să fie făcută de calculator în data de 14 iulie 2012.
Ciprian STERIAN