accident centura-1
Un bărbat din Râmnicu Sărat a fost condamnat la închisoare cu suspendare sub supraveghere pentru producerea unui accident petrecut în noiembrie 2014, la Obrejița, în Vrancea. Potrivit publicației Monitorul de Vrancea, atunci, un bărbat și o fetiță de numai 7 ani au murit, iar o femeie a fost grav rănită. Familiile celor două victime nu s-au constituit părți civile în dosar, inculpatul și asigurătorul fiind obligați să achite diferite sume de bani către spitalele în care au fost internate victimele.
„Condamnă pe inculpatul Bujor Tănase, pentru săvârşirea infracţiunilor de: – ucidere din culpă (…) la 2 ani şi 8 luni închisoare; – vătămare corporală din culpă (…) la 8 luni închisoare (…) contopeşte pedepsele de mai sus în pedeapsa cea mai grea de 2 ani şi 8 luni închisoare, la care adaugă un spor de o treime din totalul celorlaltor pedepse aplicate, inculpatul având de executat în final 2 ani 10 luni şi 20 zile. (…) dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani (…) obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Buzău, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;  c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 al. 3 C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Municipiului Râmnicu Sărat, judeţul Buzău, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare”, se arată în soluția dată de magistrații Judecătoriei Focșani.
De asemenea, instanța l-a mai obligat pe inculpat și asigurător să achite Spitalului Judeţean de Urgenţă Buzău suma de 5.398,10 lei, Spitalului Municipal Râmnicu Sărat suma de 242,19 lei, Spitalului Militar de Urgenţă „Dr. Alexandru Popescu” Focşani la plata sumei de 3.742,66 lei, Spitalului Judeţean de Urgenţă „Sf. Pantelimon” Focşani 688,98 lei, Spitalului Clinic de Urgenţă „Bagdasar Arseni” Bucureşti suma de 6.608,75 lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare, iar Serviciului de Ambulanţă Județean Vrancea la plata sumei de 819 lei cu titlu de cheltuieli de transport. „(…) Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare”, se mai arată în soluția instanței.
Inculpatul a primit această pedeapsă după ce a fost implicat într-un accident, pe 14 noiembrie 2014, produs pe drumul european E 85, la Obrejița. Accidentul s-a soldat cu decesul unui vrâncean și ulterior al nepoatei acestuia, de 7 ani, și rănirea gravă a unei femei, respectiv mama bărbatului mort. Vrânceanul a murit pe loc, fetița câteva zile mai târziu, la un spital din București, iar femeia a avut nevoie de 60-70 de zile de îngrijiri medicale.
Potrivit Monitorul de Vrancea, șoferul decedat, Florin A., care avea 34 de ani, conducea un Audi și a oprit pe drumul european pentru a efectua virajul la stânga. Mașina condusă de râmnicean, care venea din spate, nu a păstrat o distanță corespunzătoare în mers și a intrat în coliziune cu autoturismul condus de Florin A.. În urma impactului puternic, mașina vrânceanului a fost proiectată pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu un autotren. Șoferul Audi-ului a murit pe loc, iar mama și nepoata sa de 7 ani au rămas încarcerate, fiind scoase de pompieri, care au venit de la Râmnicu Sărat. Cinci zile mai târziu, pe 19 noiembrie 2014, fetița s-a stins și ea din viață, ca urmare a leziunilor grave suferite. Șoferul trimis în judecată a recunoscut comiterea faptei și a spus că o regretă.

1 COMENTARIU

  1. […] Un bărbat din Râmnicu Sărat a fost condamnat la închisoare cu suspendare sub supraveghere pentru producerea unui accident petrecut în noiembrie 2014, la Obrejița, în Vrancea. Potrivit publicației Monitorul de Vrancea, atunci, un bărbat și o fetiță de numai 7 ani au murit, iar o femeie a fost grav rănită. Familiile celor două victime nu s-au constituit părți civile în dosar, inculpatul și asigurătorul fiind obligați să achite diferite sume de bani către spitalele în care au fost internate victimele. „Condamnă pe inculpatul Bujor Tănase, pentru săvârşirea infracţiunilor de: – ucidere din culpă (…) la 2 ani şi 8 luni închisoare; …mai multe stiri […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.