Nici sfânta sărbătoare a Crăciunului nu a reuşit să-l facă mai bun pe un individ din Buzău care, deşi avea permisul suspendat pentru o abatere în trafic, s-a urcat la volan şi a pornit la drum. Băut bine, individul a fost pe punctul de a provoca o tragedie, lovind cu maşina o tânără de 25 de ani care mergea pe drumul comunal care leagă Pătârlagele de localitatea Valea Viei.

După ce a acroşat-o pe tânără, chefliul şi-a continuat drumul ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Pentru că a avut zile, victima inconştientului s-a ridicat de pe şosea şi a alertat Poliţia, dând toate indiciile pentru prinderea şoferului.

Individul a fost prins după câţiva kilometri. A oprit maşina pe marginea DN 10, în localitatea Gura Bîscii, însă nu pentru a se supune oamenilor legii ci pentru a încerca să fugă. În cele din urmă, şoferul a fost prins de poliţişti. Nu s-a potolit însă nici în cel de-al 12-lea ceas, ci a devenit agresiv refuzând să se supună. Până la urmă, poliţiştii l-au mobilizat şi au reuşit să-l determine să sufle în aparatul Drager care a indicat o concentraţie alcoolică de 0,98 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat. Bărbatul nu s-a supus însă atunci când a venit vorba de recoltarea probelor biologice.

Pentru tot circul pe care l-a provocat în ziua de Crăciun dar şi pentru că s-a urcat la volan băut şi fără permis, individul va fi cercetat penal. Din fericire, victima inconştientului este în afara oricărui pericol.

Tot la Buzău, în zilele de sărbătoare s-au produs alte 4 accidente rutiere soldate cu rănirea a 4 persoane între care şi un copil de 8 ani.

 

Cristina DINULESCU

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.