Proiectul care prevedea interzicerea circulației auto în Parcul Crâng din municipiul Buzău nu a trecut de votul aleșilor locali și prin urmare autoturismele vor avea în continuare acces pe aleile ce duc către unitățile de alimentație publică din interiorul parcului.
Proiectul inițiat de independentul Constantin Ionescu a fost „trântit” la vot atât de consilierii social-democrați care au votat „împotrivă” cât și de cei ai opoziției care s-au abținut.
De asemenea, proiectul care prevedea înființarea Clubului Sportiv Municipal Gloria Buzău nu a întrunit numărul de voturi necesar existând discuții atât în ceea ce privește numele ales, ramurile sportive care ar fi putut face parte din viitorul club aflat sub tutela Primăriei sau locației unde acesta ar fi urmat să funcționeze. Cum proiectul nu a trecut de votul consilierilor municipali, primarul Constantin Toma a anunțat noi discuții cu aleșii locali și, cel mai probabil, convocarea unei ședințe extraordinare sau de îndată pentru înființarea clubului care va fi finanțat de municipalitate.
Nu în ultimul rând mai bine de jumătate din ordinea de zi pregătită pentru ședința Consiliului Local Municipal de joi a fost retrasă existând nelămuriri cu privire la legalitatea proiectelor ce urmau a fi supuse aprobării.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.