criminalist
Infirmiera Maria Cristache, de la Spitalul județean Buzău, care și-a înjunghiat miercuri concubinul în urma unor discuții aprinse purtate sub influența băuturilor alcoolice a fost arestată preventiv de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Buzău. Decizia instanței a venit după ce procurorii au solicitat trimiterea femeii în arest preventiv pentru că și-a înjunghiat concubinul care era cât pe ce să își piardă viața.
Anchetatorii au stabilit că în după-amiaza zilei de miercuri inculpata, în timp ce se afla la domiciliu și primise vizita concubinului său, pe fondul consumului de alcool și al unor discuții care au degenerat, l-a înjunghiat pe acesta cu un cuțit în zona abdominală, cauzându-i leziuni ce au impus internarea de urgență în spital și intervenția chirurgicală, leziuni care i-au pus viața în primejdie.
A doua zi, procurorul învestit cu soluționarea cauzei a dispus reținerea Mariei Cristache pentru 24 ore, iar in dimineața zilei de vineri acesta a solicitat instanței trimiterea femeii în arest preventiv pentru 30 de zile, propunere admisă de magistratul Tribunalului Buzău.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.