Inspectoratul Școlar Județean, prin vocea inspectorului școlar general adjunct, Mariana Davidescu anunță măsuri dure împotriva celor care vor fi găsiți vinovați de incidentul din această dimineață produs pe terenul de sport al școlii din Cernătești, unde două eleve au fost rănite, după ce o stivă de lemne s-a prăbușit peste ele. Conform sursei citate, cei care vor fi declarați responsabil de accident vor fi sancționați, putându-se merge până la desfacerea contractului de muncă.
Inspectorul școlar general adjunct Mariana Davidescu a mai precizat astăzi că în urma anchetei declanșate de o comisie formată din trei inspectori s-a stabilit că fetele erau nesupravegheate iar incidentul s-a produs în timpul orei de sport. Profesorul nu era la cursuri și nici directoarea școlii care este chiar soția dascălului de educație fizică.
”Sunt îngrijorată și nemulțumită pentru că la nivelul școlii, serviciul pe școală nu era realizat. Lemnele care au pricinuit accidentul se aflau pe un teren de sport de destulă vreme și ar fi trebuit depozitate undeva, în nici un caz lăsate în calea copiilor. La ora la care s-a produs accidentul profesorul e sport nu era prezent la oră, directoarea nici ea nu era în școală și copiii din informațiile primite erau total nesupravegheați. În urma analizei efectuate, pot sa anunț de acum că ne gândim la măsuri foarte servere”, a declarat în această după amiază inspectorul școlar general adjunct Mariana Davidescu de la IȘJ Buzău.
Iar cea cea care i-ar fi dat permisiunea profesorului de sport să lipsească astăzi de la ore ar fi chiar directoarea şcolii din Cernăteşti, care astfel, se face vinovată de toate cele întâmplate în curtea școlii.

În această dimineață, două fete de 8 ani, eleve în clasa a opta, au fost rănite după ce o stivă de lemne, depozitate pe terenul de sport, pentru sezonul rece, s-a urnit din loc și s-a prăvălit peste ele. O fetiță a suferit un traumatism deschis la un picior în timp ce cealaltă a suferit un traumatism cranio-cerebral și unul toraco-abdominal. Ambele copile au fost transportate la Spitalul Județean Buzău unde medicii au internat-o la Chirurgie Infantilă pe cea cu tramatismul la picior, în timp ce în cazul celeilalte micuțe, aflată în comă indusă, au decis transferarea ei la Spitalul Floreasca din Capitală.
Strigător la cer este că, potrivit localnicilor din Cernătești, incidentul de astăzi nu ar fi unul singular. În urmă cu o săptămână, un alt copil care se juca în preajma lemnelor ar fi fost pe punctul de a fi rănit după ce butucii s-au mișcat din loc. Băiatul s-a ales cu hainele rupte și deși i-a anunțat, cel puțin pe părinți de cele întâmplate, nimeni nu a intervenit și nu a pus la loc sigur lemnele care iată, astăzi, au fost cât pe ce să curme viețile a două fete de doar 8 ani.

Cristina DINULESCU

2 COMENTARII

  1. mai sunt scolii asemanatoare doamna general sa sactioneze directori de asemenea neglijente ,unde terenurile sunt un pericol pentru copii sa mearga la fiecare scoala si sa ia masuri,nu cand se intampla ceva

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.