Gabi Nicolau

,,Numirea mea în această funcţie nu a avut la bază carnetul de partid”

Discret, zgârcit la vorbe dar un adevărat profesionist. Acesta este Gabi Nicolau, cel pentru care stadionul de atletism a devenit de ani buni, a doua casă. Din 2012 ocupă şi postul de director al Clubului Sportiv Şcolar despre care mulţi au spus la vremea respectivă că ar fi ,,cadoul” oferit de un partid. În luna aprilie a fost ales membru în Consiliul Federal al F.R.A. pentru Regiunea S-E. La un an de când conduce destinele C.S.S., Nicolau, despre care ştiam că nu-i prea place să vorbească mult, a acceptat totuşi să ne acorde un interviu. L-am găsit băgat în tot felul de hârtii, în micul său birou de la club unde parcă se simte puţin cam stingher având în vedere că este obişnuit cu pista de atletism. Numirea în funcţia de director la C.S.S. Buzău, nu numai că nu are la bază ,,carnetul de partid”, dar l-a şi surprins, după cum susţine. Acum trebuie să îşi împartă timpul la club şi stadion iar familia stabilită la Rm.Vâlcea o vede doar în weekend. Unul dintre obiectivele sale este acela de a obţine fondurile şi aprobările necesare pentru construirea unui minihotel care să dispună şi de cantină. În luna aprilie, Gabi Nicolau(46ani) a devenit membru regional(S-E) în Consiliul Director.

Gabi Nicolau2
Reporter: Mulţi oameni de sport cred că ai fost pus în fotoliul de director al C.S.S., de unul dintre partidele aflate la putere.P.S.D. sau P.N.L. ?
Gabi Nicolau: (râde)Ştiu că nu mă credeţi dar numirea mea în această funcţie nu a avut la bază niciun carnet de membru de partid. Au contat doar rezultatele obţinute în activitatea mea de profesor şi cred că lucrul ăsta a fost suficient. Chiar am fost surprins când mi s-a comunicat că voi fi director la C.S.S., mai ales că nu am dorit asta niciodată.

Rep. De ce?
G.N. Pentru că îmi răpeşte din timpul pe care, acum trebuie să-l împart la club şi stadionul de atletism unde se desfăşoară antrenamentele. Pe lângă asta, evident că ai şi o mare responsabilitate când eşti într-o funcţie de conducere. Nu ascund însă faptul că totodată reprezintă şi o mare provocare pentru mine.

Rep. Ce ai schimbat prima dată la club?
G.N. Atmosfera de lucru. Nu vreau să fiu înţeles greşit, dar fără falsă modestie pot spune că am adus un suflu nou, ceea ce pot confirma şi colegii.

Rep. Cu ce probleme vă confruntaţi?
G.N. Una care apasă pe toată lumea. Banii! Norocul nostru a fost că există un sprijin total de la Inspectoratul Şcolar Judeţean, Primărie, Consiliul Judeţean şi Direcţia Judeţeană de Sport şi Tineret. Astfel sportivii noştri au efectuat cantonamente şi au putut participa la toate competiţiile oficiale. Cei mai mulţi bani se cheltuiesc cu echipele de volei deoarece ajung la turneele finale unde obţin şi performanţe. O problemă este şi aceea că legislaţia nu permite achiziţionarea echipamentului sportiv motiv pentru care fiecare antrenor trebuie să găsească sponsorizare.

Rep. Ce ați realizat până acum, ca director?
G.N. După cum se ştie dacă ai bani poţi face multe însă cum bugetul este unul de austeritate te rezumi la ce ai. La capitolul realizări intră amenajarea părculeţului din faţa clubului precum şi renovarea vestiarelor de la sala de sport. De asemenea, am făcut demersurile necesare la Minister pentru achiziţionarea unui microbuz şi sper ca în cel mai scurt timp sportivii să se deplaseze cu el la competiţii.

Rep. Care sunt următoarele proiecte?
G.N. În primul rând intenţionez să amenajăm o sală de forţă dotată cu aparate moderne, adecvată pentru pregătirea fizică a tuturor sportivilor de la C.S.S. Investiţia s-ar ridică undeva la 200 de milioane lei vechi. Alt obiectiv este construirea unui minihotel dotat şi cu o cantină pentru a aduce venituri extrabugetare iar această idee am preluat-o de la adjunctul meu, Constantin Clinciu, colaborarea cu acesta fiind una foarte bună, ca de altfel şi cu secretara şi contabilul care m-au ajutat foarte mult. Anul viitor vom începe demersurile pentru obţinerea aprobărilor necesare construirii minihotelului.

Rep. Cât timp alocați familiei, având în vedere că soţia şi copiii sunt la Rm.Vâlcea?
G.N.(oftează) Din păcate, foarte puţin. Asta este însă situaţia. Este foarte greu dar când există pasiune faci tot felul de sacrificii. Trebuie să găseşti înţelegere la cei din familie. De douăzeci de ani merg acasă doar în weekend şi vacanţe când nu sunt în cantonament cu sportivii. Sincer, soţia mă înţelege, dar într-o oarecare măsură.

Gabi Nicolau3

Gabi Nicolau(46 ani) a făcut atletism sub comanda renumitului profesor Alexandru Medvediuc la Clubul Sportul Şcolar iar printre cele mai importante performanţe se numără cea de campion naţional la 60 metri tetratlon şi de două ori vicecampion şcolar la 400 metri garduri. În 1994 a absolvit Academia de Educaţie Fizică şi Sport Bucureşti iar doi ani mai târziu şi-a început cariera de profesor la L.P.S. având ca specializare, atletismul. Printre sportivii pregătiţi de Gabi Nicolau se regăsesc: Marcela Stancu(participantă la Campionatele Mondiale din 2006), Emil Niţă(prezent la Campionatele Europene de Tineret din 2011), Florin Cosma şi marea speranţă a atletismului buzoian, Marina Baboi(Campionatele Balcanice).
Este căsătorit cu Romaniţa, profesoară de volei la Colegiul Naţional ,,Mircea cel Bătrân” Rm.Vâlcea. Au împreună doi copii:Antonia(2ani) şi Răzvan(8 ani), băiatul alegând să joace baschet.

Adrian SOARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.