Între golănie şi bun-simţ: Ileana Stana Ionescu, Diana Lupescu, Ion Lucian, Mircea Diaconu, George Mihăiţă şi Silviu Biriş

Discuţii aprinse, ieri, în Sala mare a Consiliului Judeţean. Locul consacrat de adunări politice-administrative a fost umplut de aerul tare al unor „monştri sacri” ai teatrului şi cinematografiei româneşti. Public puţin, de înţeles pentru întâlnirea programată la ora 11.30, în zi de lucru. Pe rândurile de sus iau loc nişte tineri glumeţi, cu rucsacurile de şcoală în spate. Pe rândurile de jos, se aşează cu smerenie, încordaţi în aşteptare şi gătiţi pentru un eveniment atât de rar la Buzău, oameni de toate vârstele. Sala este imensă, iar cele câteva zeci de persoane lasă impresia unei improvizaţii joviale. „Cine-i moşu’ ăla, frate?”, spune o voce de sus. „Uite-l pe Ion Lucian!” se entuziasmează câteva voci de jos.

Marina Constantinescu, moderatoarea întâlnirii

La masa lungă de pe scenă iau loc, de la stânga la dreapta, Silviu Biriş, Ileana Stana Ionescu, Diana Lupescu, Marina Constantinescu (moderatoare), Ion Lucian, George Mihăiţă şi Mircea Diaconu. Întîlnirea este prilejuită de Festivalul de comedie „Gala Vedetelor”. Organizatorul, Marinela Ţepuş, directoarea Teatrului „George Ciprian”, face febril prezentările. Silviu Biriş propune strângerea rândurilor mai aproape de scena sălii. Nici o mişcare. La introducere emoţionată şi emoţionantă făcută de Marina Constantinescu (critic şi cronicar dramatic, realizator „Nocturne”, TVR 1), un tânăr de sus remarcă: „Oau! Arată mişto tipa!” Schimbul de păreri şi râsetele sunt deja observate de oaspeţii aflaţi pe scenă. „Bă, de unde-o ştiu eu pe aia? Care? Aia din stânga? Joacă într-o telenovelă, nu? Parcă…” Marina Constantinescu tocmai critică intoxicarea prin televiziune (televiziunile locale şi TVR-ul înregistrează): nu orice vedetă este şi o valoare; comedia de la televizor nu este profesionistă; comedia este cel mai dificil spectacol; actorul îşi sacrifică eul personal pe scenă. Actorii invitaţi intră în scena discuţiilor.

Ileana Stana Ionescu a recitat "Fabula moralei"

Ileana Stana Ionescu povesteşte despre lumea teatrului, iar când se aminteşte de Grigore Vasiliu Birlic, vocile de sus râd: „Birlic? Ce nume!” Actriţa invită publicul să îi pună întrebări, dar jos tăcerea nu se rupe. Recită o fabulă de Aurel Baranga:

„Fabula moralei”

Într-o noapte,

De vis,

Diafană,

Pe un lac,

Sub tremur de lună,

Pluteau împreună

O raţă

Şi o lebădă wagneriană.

– „Uită-te la ea, ce îngâmfată”,

Şopti raţa înciudată.

„Dacă stai şi te socoţi bine,

Ce diferenţă între ea şi mine?

Aceleaşi pene

Şi acelaşi cioc,

Ce mai calea-valea,

A avut noroc,

Arză-o-ar focu’ s-o arză,

Vedea-o-aş pe varză!”

E şi în istoria asta

O socoteală,

Deşi cam strâmbă

Şi

Cam

i – MORALĂ:

Dacă nu poţi să urci,

Măcar să bârfeşti şi să spurci.”

Hohote de râs, şi jos, şi sus. Apoi, Mircea Diaconu pledează pentru importanţa teatrului în viaţa omului obişnuit.

Mircea Diaconu

Povesteşte cum, într-o dimineaţă, alimentându-şi cu benzină maşina de la staţia obişnuită de lângă casă, intră să plătească: „Benzinăreasa mă vede şi ţipă: am fost la teatru!!! Zic: bine… şi? E o altă lume, domnule Diaconu. O altă lume! După ce am fost la teatru, o săptămână m-am simţit mai deşteaptă!” Actorul deschide rana veche a comunismului. O altă poveste: pe când erau tineri actori şi ideologia realismului socialist cerea artiştilor să presteze în şi despre câmpul muncii, au jucat o piesă pe o scenă improvizată în hala imensă a unei uzine. După, conform indicaţiilor, era momentul dialogului dintre actori şi muncitori: „Ei? Cum v-a plăcut? Aveţi să ne întrebaţi ceva?”, relatează Mircea Diaconu, gesticulând spre publicul din sală, care ar fi fost publicul muncitor din povestioara lui. „Tăcere”, continuă actorul. La un moment dat, un muncitor de la un strung, ştergându-şi mâinile de ulei pe o cârpă, spune: „De ce ne-au luat şi teatrul şi nu mai mergem noi în el?” O secundă de derută, după care publicul din partea de jos a sălii aplaudă. Sus, câteva zâmbete, chicoteală, sonerii de telefoane mobile, glume pe seama unor hostesse care, după ce au împărţit pliantele unei bănci sponsor, au luat loc în faţa lor.

George Mihăiţă: "Vă preţuiesc privirea admiratoare!"

George Mihăiţă îşi începe luarea de cuvânt frontal, către o doamnă din rândul al patrulea: „Cum vă cheamă? Vreau să vă spun că această zi, această vizită a mea la Buzău va fi memorabilă! M-aţi încântat cu privirea dumneavoastră, cu zîmbetul cu care ne priviţi! Este o admiraţie în ochii dumneavoastră pe care o preţuiesc enorm şi n-o voi uita!” (Sus: „Care-i aia, bă? E una, în faţă… cam căzută… Lasă, că n-ai pierdut nimic.”) Actorul îşi dedică admiraţia către tot publicul şi povesteşte despre proiectele de la Teatrul de Comedie din Bucureşti, al cărui director este. Povesteşte de Radu Beligan („Ce-a spus? Radu Pelican? Hehe! Bă, ce nume au ăştia!…”), fondatorul teatrului care pusese în scenă, cu o seară înainte, la „Ciprian”, „Elling”, piesă jucată cu sala arhiplină, la Buzău!

Treptat, discuţia devine o piesă în sine. Replicile invitaţilor se leagă între ele. Marina Constantinescu spune ceva

Puţini dar buni...

despre circul mediatizat până la sufocare şi atacă sintagma „actori politici”, Mircea Diaconu râde de politicienii circari, Silviu Biriş se apără: „Eu lucrez la circul Globus, iar acolo e muncă, nu glumă! Se face artă!”, Marina Constantinescu moderează: „Ok, nu un circ. Politicul e o junglă!”; Ileana Stana Ionescu îi încălzeşte matern mâinile lui Silviu Biriş, care e zgribulit de frigul din sală, iar Diana Lupescu se amuză la scena cu cei doi; George Mihăiţă îi şopteşte ceva lui Ion Lucian, Mircea Diaconu trebuie să răspundă la telefon… Jos, lumea este prinsă de insolitul spectacol, spontan şi fără scenariu, sincer şi răscolitor. Sus, vânzoleală, discuţii paralele, animaţie.

Ion Lucian cere microfonul: „Nu-mi place sintagma „monstru sacru”; dar, dacă aşa s-a convenit să se spună… Mă opresc oameni mulţi pe stradă şi-mi zic: aţi rămas puţini, maestre… Dacă vă duceţi şi dumneavoastră, noi cu ce mai rămânem? Cine vă vine din urmă?… Cred că au dreptate, dar… Eu cred că fiecare generaţie care vine are valorile ei.

Ion Lucian

Sunt optimist!” Apoi, maestrul povesteşte despre cum se pregăteau să meargă la teatru, altădată, oamenii din cartier: „Dacă familia cutare urma să meargă la teatru, apoi vecinii ştiau cu două săptămâni înainte! Doamna îşi croia rochie nouă, domnul îşi ducea costumul la curăţat… Când oamenii ăştia intrau în holul teatrului şi vedeau pozele actorilor printre auriul pereţilor şi pluş, ei vedeau acolo nişte zei! Şi îi vedeau pe zeii ăia ai lor pe scenă! Nu ştiu dacă mai este aşa… S-a rupt atmosfera!” Monstrul sacru din sala Consiliului Judeţean Buzău icneşte şi îşi opreşte un hohot de plâns… Sala e mută! Sigur că mulţi dintre cei amuţiţi îl văd pentru prima dată, după cei 70 de ani de activitate ai marelui actor. Şi poate pentru prima şi ultima dată. Ion Lucian îşi cere scuze şi continuă să-i laude pe înaintaşii lui…

„Bueiii, ce facem, ha?” propune o voce de sus. „Io mă car. Hai, că nu-i de noi pe-aci. Ne-au filmat ăştia, ne vedem la teve…” Gălăgia de sus a iritat de mai multe ori sala concentrată pe discuţiile invitaţilor. S-au aruncat priviri încruntate, s-a tolerat, dar gălăgia a crescut în intensitate, iar Marina Constantinescu intervine arătând din priviri către tineretul de sus: „Dacă vă deranjăm cu ceva, puteţi să plecaţi. Aici este o discuţie intimă, între iubitorii teatrului, este un spaţiu privat…” „Da, da, da!” aprobă cei de jos. Urmează retragerea unei părţi bune din „galeria” de sus. Nici o scuză, nici o explicaţie. Doar o forfotă şi câteva vorbe mârâite, urmate de un hohot scurt al unuia dintre „evacuaţi”, care se sparge în antreul sălii. Moment de criză în discuţii. După „antract”, Diana Lupescu rupe liniştea instalată sub

Diana Lupescu: "Ce valori au aceşti tineri?"

clopotul de intimitate: „Ce valori au aceşti tineri?” Şi alte întrebări dintr-o gamă mai lungă a celor fără răspunsuri. Un fel de mâhnire pe feţele actorilor, transformată apoi într-un zâmbet, de Silviu Biriş: „Nu trebuie să disperăm. Suntem o mână puternică de oameni care se poate ridica şi să susţină lupta pentru valoare, pentru cultură!” Mai tânărul actor avertizează că, totuşi, „nu trebuie să ieşiţi acum, în stradă, la revoluţie… Însă cu timpul…” Apoi, înţepenit de frig, fuge în public: „Daţi-mi, domnule, o haină, că am îngheţat şi diseară am spectacol!” Un amfitrion se dezbracă de geacă şi i-o oferă.

Lipsiţi de opoziţia gălăgioasă, actorii par să-şi ducă discuţia spre un final. „Invitaţia” de a ieşi pare pe dos raportând-o la pledoaria pentru întoarcerea tinerilor spre teatru. Probabil învoiţi de la ore pentru a umple sala Consiliului Judeţean, tinerii n-au prizat gravitatea atmosferei care, pentru ei, „s-a rupt” înainte de a se lega. Ei, cei care nu merg la teatru pentru că nu ştiu unde este. Ei, cei care nu citesc piesele de teatru din bibliografia obligatorie pentru bac tocmai pentru că e obligatorie. Ei, cei care nu ştiu ce este comunismul pentru că memoria lor nu are nici 18 ani. Ei, cei care nu au ştiu să asculte pentru că cineva nu i-a ascultat cu adevărat. Ei, cei care nu vor problematiza valoarea pentru că „valoarea este în funcţie de ceva” (Mircea Diaconu). Ei, cei care au prea multe şi care nu vor moştenirea plină de traume a dăscălitorilor lor. Ei, cei care vor răspunde oricum cu degetul mijlociu în sus la indicaţiile punctate cu degetul arătător…

Emil Boroghină i-a felicitat pe organizatori

Marina Constantinescu îl salută în public pe Emil Boroghină, directorul Festivalului Internaţional Shakespeare, laureat UNITER, premiat de Academia Română, decorat cu Ordinul Naţional „Serviciu Credincios” în grad de Cavaler. Distinsul oaspete a venit să-i felicite pe buzoieni şi să-i asigure că prezenţa actorilor invitaţi la discuţii omologhează valoarea unui festival local care intră definitiv în circuitul naţional al marilor festivaluri de teatru. Şi nu-i lucru de ignorat pentru comunitatea buzoienilor. Aplauzele mulţumesc pentru înalta apreciere.

Silviu Biriş: "Dă, Doamneeee!"

Silviu Biriş trage cortina peste întâlnire privind spre tavan cu mâinile împreunate la piept: „Să ne rugăăăm să ne dea baaaniii… Şi să facem festivaaluuul şi la aaanuuuul!”

Sorin DINCO

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.