Se întâmplă lucruri pe scena politică buzoiană. PMP, care și-a pierdut candidatul la Primăria Buzău chiar în prima zi din 2016, este pe cale să și-l redobândească. Fostul comandant al IPJ Buzău, comisar șef în rezervă, Ion Marin, omul pe care PMP l-a aruncat în bătălia electorală încă din toamnă dar care s-a retras la început de an invocând motive personale, este pe cale de a reveni asupra deciziei. In acest moment, Ion Marin ia în calul revenirea în primul eșalon și intrarea în lupta electorală pentru câștigarea Primăriei. Lucrurile vor fi tranșate, cel mai probabil, săptămâna aceasta, când va avea loc Comitetul Județean al PMP.
”Am avut o serie de discuții cu domnul Traian Băsescu, tema fiind revenirea mea asupra deciziei de a nu mai candida la Primăria Buzău. Au fost discuții constructive, binevenite, o onoare personală pentru mine să discut cu cel care a stat la masă cu greii lumii. Domnul președinte a lăsat la latitudinea mea decizia privind candidatura iar în acest moment iau în calcul revenirea, însă nimic nu este cert până ce nu vom discuta în cadrul filialei. Am vorbit și cu domnul avocat Nicu Cristian, se va întruni Biroul Județean al filialei, vom discuta și vom vedea ce decizie vom lua”, a declarat pentru Observatorul buzoian, Ion Marin.
În același context, comisarul s-a referit și la motivele care l-au determinat să se retragă din cursa pentru câștigarea Primăriei, la câteva luni după ce i-a fost lansată candidatura: ” Au fost motive strict personale, nu legate de piața publică sau politică. Au fost motive pragmatice legate de evoluția familiei in sine. În acest moment sunt puțin confuz, nu voi lăsa oamenii să se roage de mine, pentru că nu mi-en felul, le voi expune motivele mele, vom discuta și vom vedea ce iese”.
În week-end, Ion Marin a fost ales secretar executiv al PMP Central, la propunerea președintelui partidului, Eugen Tomac, propunere ce a fost adoptată cu unanimitate de voturi.
”Vrând, nevrând, acum fac parte din structura centrală a partidului”, a spus Ion Marin, care a adăugat că și la nivelul filialei județene se bucură de susținere, chiar dacă după retragerea sa, la început de an, s-a vehiculat că șeful organizației, Nicu Cristian, i-ar fi dorit plecarea fostului șef al IPJ Buzău.

1 COMENTARIU

  1. […] Se întâmplă lucruri pe scena politică buzoiană. PMP, care și-a pierdut candidatul la Primăria Buzău chiar în prima zi din 2016, este pe cale să și-l redobândească. Fostul comandant al IPJ Buzău, comisar șef în rezervă, Ion Marin, omul pe care PMP l-a aruncat în bătălia electorală încă din toamnă dar care s-a retras la început de an invocând motive personale, este pe cale de a reveni asupra deciziei. In acest moment, Ion Marin ia în calul revenirea în primul eșalon și intrarea în lupta electorală pentru câștigarea Primăriei. Lucrurile vor fi tranșate, cel mai probabil, săptămâna aceasta, când …mai multe stiri […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.