Ion Marin, candidatul PMP la Primăria Buzău la alegerile locale din iunie, în prezent consilier municipal, este pe punctul de a fi dat afară din partid. Asta după ce la ședința de marți a Consiliului Local Municipal, Marin a rămas în sală și a votat proiectele PSD, deși poziția partidului din care face parte a fost contra primarului Constantin Toma. În aceste condiții, după ședința extraordinară a CLM Buzău, conducerea PMP a transmis printr-un comunicat de presă că va declanșa procedurile de excludere a lui Ion Marin.

”Sedința extraordinară a Consiliului Local Municipal Buzau din data de 13 septembrie, desfăsurată in conditii ilegale, avand în vedere modul de convocare si de informare a consilierilor, a oferit opiniei publice dovada categorica a faptului ca Ion Marin, consilier local al PMP Buzau, s-a vandut cu totul intereselor grupului infractional reprezentat de primarul PSD Constantin Toma. Domnul Ion Marin a luat act de strategia publica a PMP legata de sedinta de astazi, dar a ales sa dea cartile pe fata si sa arate intregii opinii publice caracterul sau de sluga in fata intereselor ilegitime ale unui primar penal, cercetat de justitie pentru escrocheriile financiare pe care le-a facut, cercetat de DNA pentru abuzurile pe care le face, cercetat de ANI pentru ca a mintit in mod flagrant la intocmirea declaratiei de avere.

PMP este cea mai importanta voce a opozitiei buzoiene pentru ca a decis sa demaste caracterul penal al actiunilor primarului PSD Toma Constantin si consecintele grave pe care actiunile sale le au asupra buzoienilor. Buzoienii nu vor permite niciodata ca sute de oameni din Politia Locala sa fie trimisi pe drumuri, ca Parcul Crang sa intre in vizorul falimentar al acestui primar devenit in doar doua luni de zile infractor.

Pentru motivele aratate mai sus, PMP Buzau va declansa procedurile de excludere din partid a domnului Ion Marin”, se arată în comunicatul remis de PMP Buzău.

Ion Marin

La scurt timp de la anunțul privin declanșarea procedurii de excludere din partid, cel vizat, în speță Ion Marin, a avut o reacție pe contul său de facebook

”ADRIANE (Mocanu) nici nu stii, cat de mic incepi sa fii !!! De fapt, niciodata n-ai fost mare…
Ai venit „peste rand” in fruntea organizatiei PMP Buzau dupa ce, intr-o prima faza, am fost naiv sa cred ca in politica romaneasca bunul-simt si bunele intentii si-au gasit, in sfarsit, un fagas normal…
M-am opus, PUBLIC, cu argumente, venirii familiei Mocanu in organizatia sus-mentionata, pastrand decenta si bunul-simt in exprimare ramanand fidel principiului potrivit caruia nu trebuie sa fii nesimtit pentru a-ti impune punctul de vedere.

Slugarnicia pe care o invoci la adresa mea intr-un comunicat de presa care sfideaza limitele bunului-simt nu este o trasatura de caracter si comportamentala in ceea ce ma priveste…
Nu mi-am cladit o cariera in administratie pe minciuni si acuze nefondate si am sustinut intotdeauna ideile care vin in intampinarea interesului cetateanului, indiferent din ce parte a esichierului politic au venit…
Am ramas fidel ideii ca interesul cetateanului este pe primul plan, atat timp cat este respectat cadrul legal…
Indiferent de disputele si interesele politice, in calitataea mea de consilier local si cetatean al acestui oras, voi tine cont doar de doleantele locuitorilor urbei…
Crezi ca ai putea sa faci la fel ?”, a scris pe rețeaua de socializare Ion Marin.

 

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.