Anunțul senatorului Ion Vasile de afiliere la grupul parlamentar al PSD și implicit de întoarcere în partid i-a luat oarecum prin surprindere pe membrii Organizațiai Județene a PSD Buzău. Deși știau că „Doctorul” a luptat în campanie alături de candidatul USL la șefia Consiliului Județean, social-democrații îl vedeau parcă mai aproape de PNL decât de o revenire în PSD, mai ales că Vasile nu a dat curs invitației de reînscriere în partid adresată de șeful PSD Buzău, Constantin Boșcodeală.
Drept urmare, anunțul de ieri al „Doctorului”, anunț care a venit în lipsa șefului președintelui Organizației Județene , Constantin Boșcodeală, aflat în concediu de odihnă, a fost primit, cel puțin aparent, cu bucurie de către cei rămași la cârma partidului de la Buzău.
Președintele executiv al PSD Buzău, deputatul Marian Ghiveciu, a declarat, de voie, de nevoie, că cel care a fost debarcat de la conducerea PSD Buzău în urmă cu doi ani ar fi politicianul buzoian cu cea mai mare experiență în județ, astfel că revenirea sa în rândul social democraților nu poate fi decât un câștig pentru partid.
„Cred că pentru Organizația Județeană Buzău e un lucru bun revenirea, mai ales că eu cred că este politicianul cu cea mai mare experiență, activând în PSD din 90. Lucrurile vor merge foarte bine pentru PSD Buzău. Eu cred că se vor înțelege.(nr. Constantin Boșcodeală cu Ion Vasile). Domnul Ion Vasile a votat moțiunea de cenzură, a fost alături de USL iar Victor Ponta a declarat că acei parlamentari care vor vota moțiunea vor fi primiți în partid”, a declarat azi președintele executiv al PSD Buzău, Marian Ghiveciu.
La rîndul său, fostul lider al PSD Buzău, senatorul Ion Vasile a declarat azi că odată cu integrarea în grupul parlamentar al PSD este evidentă revenirea sa în sânul formațiunii care l-a consacrat.
„În urmă cu ceva timp, înaintea moțiunii am avut câteva discuții cu liderii USL, urmând ca în perioada ulterioară care a fost de fapt campania electorală pentru alegerile locale să facem împreună ce aveam de făcut, ieri aceste discuții au fost reluate la București, situație în care am decis să mă reintegrez în grupul parlamentar al PSD. Evident că reintegrarea în grup înseamnă reactualizarea unei adeziuni în PSD”, a declarat senatorul Ion Vasile.

În altă ordine de idei, „Doctorul” a declarat că nu vine după funcții, însă e lesne de dedus că revenirea sa în PSD va însemna susținerea de către partid pentru câștigarea unui mandat de parlamentar de Buzău.

Pe de altă parte, senatorul spune că, revenind în PSD, nu este exclusă o problemă de comunicare cu cel care l-a înlocuit la conducerea organizației județene în urmă cu doi ani „n-am discutat funcții, am discutat principial, decizia de a reveni în PSD era oarecum firească pentru că aș fi avut de optat în cadrul USL dar probabil că e greu de renunțat la niște principii și valori chiar dacă e un risc pe care mi-l asum și și l-au asumat și cei cu care am vorbit, aceea de a fi o dificultate de comunicare între niște oameni”
Concret, Ion Vasile face referire la relația sa cu actualul președinte al PSD Buzău, Constantin Boșcodeală. Neînțelegerile dintre cei doi au apărut în momentul în care Constantin Boșcodeală a încercat în repetate rânduri să îi ia locul celui care a fondat și condus PSD la Buzău timp de 20 de ani. În cele din urmă, Boșcodeală a câștigat bătălia cu „Doctorul” în luna mai a anului 2010, beneficiind atunci de ajutorul lui Victor Ponta. Acum, același Ponta pare să fie cel care îi deschide lui Ion Vasile ușa în PSD Buzău iar „Doctorului” pare să nu îi prea pese de părerea celor din filiala locală vis-a –vis de revenirea sa, atâta vreme cât are binecuvântarea șefilor de la Centru.
„Mă interesează mai puțin ce cred ei, nu ei sunt cei care au votat în locul meu la moțiune, la instalarea Guvernului, nu ei în ultima lună în teritoriu, susținând USL. Mulți colegi din grupul senatorial al PSD mi-au solicitat revenirea. Eu am treaba mea de făcut. Relația dintre un șef de partid și un membru nu e una de subordonare neapărat, când membru e încărcat și cu o funcție, o să văd colegiul în care sunt, au ceva de spus îmi pot transmite, am ceva de spus, deși nu cred, o să le pot transmite”, a încheiat senatorul social-democrat Ion Vasile.
Mai mult ca sigur, odată cu revenirea în PSD, Ion Vasile va fi susținut de filiala județeană pentru câștigarea unui nou mandat de parlamentar, discuție pe care Doctorul dă de înțeles că a avut-o deja cu liderii USL de la București.

Cristina DINULESCU

3 COMENTARII

  1. Revenirea lui Ion Vasile, o palma pentru USL! FOSILA ASTA NU ARE CE CAUTA DIN NOU IN POLITICA BUZOIANA.Daca se va intampla asta, nu voi participa la vot nici eu, nici familia , nici cunoscutii sau veciniii mei!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.