Persoanele cu handicap și însoțitorii acestora au ajuns, din nou, într-o situație disperată. Salariile primite luna aceasta au fost plătite doar pe jumătate însă de luna viitoare nu mai există deloc bani pentru aceste drepturi.
Problema plăţii indemnizaţiilor pentru persoanele cu handicap şi a salariilor însoţitorilor este până în acest moment una fără ieșire. Autoritățile locale așteaptă, cu sufletul la gură, o rectificare bugetară pentru a nu mai fi puse în situația de anul trecut, de a ridica din umeri în fața oamenilor și așa loviți de soartă.
”Situația cea mai deoasebită este cea a persoanelor cu handicap și a asistenților personali, acolo unde banii au fost terminați încă din luna iulie și asistenții nu au primit decât 220 de lei, ceea ce înseamnă mai puțin de jumătate”, a declarat primarul Constantin Boșcodeală.
Edilul-şef buzoian mai spune că de vină pentru situaţia în care s-a ajuns este Guvernul care, la fel ca anul trecut, a alocat insuficienţi bani.
” Anul trecut, prin bugetul național a fost dată o sumă care a ajuns pentru 6 luni. Din iunie nu s-au mai plătit salarii până în noiembrie când a avut loc rectificarea de buget și au venit și restul banilor. Anul acesta, deși am calculat exact și am prezentat de ce sumă este nevoie pentru plata acestor oameni, bugetul ne-a alocat exact aceeași sumă ca și anul trecut. Acest lucru mie mi se pare o totală iresponsabilitate din partea Guvernului ”, a conchis Constantin Boșcodeală.
În oraşul Buzău, sunt peste 700 de persoane cu handicap, iar 400 dintre ele beneficiază de însoţitori personali. Municipalitatea buzoiană nu e singura administraţie care a rămas fără fonduri pentru plata indemnizaţiilor persoanelor cu handicap şi a salariilor destinate însoţitorilor lor. Primăria Gherăseni a ajuns și ea la fundul sacului în luna iulie iar în ambele situaţii Prefectura a făcut deja informări pe care le-a transmis Guvernului.
Ciprian STERIAN

1 COMENTARIU

  1. Da asa e. I-am votat si acuma ne ignoreaza.
    679.765 persoane cu handicap.3,6% din populatia RO. 12.6%sunt activi pe piata muncii . 135.523 insotitori de persoane cu handicap grav
    Sursa MMFPS
    Stefan Teodor STEINER
    vicepresdinte AHNRomania
    presedinte AHN-CS
    tel. 0751486304

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.