Inspectoratul pentru Situații de Urgență Buzău mai are de așteptat până când va primii noile autospeciale care ar fi trebuit achiziționate în cadrul proiectului cu finanțare europeană demarat de „Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Sud-Est pentru Situaţii de Urgenţă”. Conform proiectului demarat de „Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Sud-Est pentru Situaţii de Urgenţă,” formată din consiliile județene ale județelor Brăila, Buzău, Constanţa, Galaţi, Tulcea şi Vrancea, ar trebui achiziționate pentru inspectoratele pentru situații de urgență din cele 6 județe un număr de 63 de echipamente. Acesta ar fi 18 autospeciale pentru lucrul cu apă și spumă de mare capacitate, 18 autospeciale pentru lucrul cu apă și spumă de capacitate medie, o autospecială pentru intervenţii la accidente colective şi salvări urbane, 2 autospeciale de cercetare NBCR (nuclear, biologic, chimic, radiologic), 6 autospeciale pentru descarcerări grele, 12 ambulanţe de prim ajutor şi 6 ambulanţe de reanimare. Dintre acestea, Buzăul ar urma să primească câte 3 autospeciale pentru lucrul cu apă și spumă de mare și medie capacitate, o autospecială pentru descarcerări grele 2 ambulanțe de prim ajutor și o ambulanță pentru reanimare. Dintre acestea până în acest moment au fost contractate doar ambulanțele care se află în acest moment în curs de achiziționare urmând ca pentru celelalte echipamente să fie reluată licitația astfel încât echipamentele să fi achiziționate până în primăvara anului viitor.
Astfel, ISU Buzău ar putea primi în acest an doar cele trei ambulanțe urmând ca celelalte 7 autospeciale să între în dotarea inspectoratului abia anul viitor.

Perioada de implementare a proiectului este de 24 de luni și a fost demarat în primăvara anului 2011. Valoarea totală este de 51.514.560 lei, din care 35,3 milioane e finanţarea nerambursabilă asigurată din FEDR, iar 5,4 milioane finanţarea nermbursabilă de la bugetul de stat, la acestea adaugându-se contribuţia beneficiarului, în valoare de 830.560 lei, precum şi valoarea TVA rambursabilă de la bugetul de stat, în sumă de 9.966.720 lei.
Obiectivul proiectului constă în creşterea calităţii serviciilor pentru siguranţa publică şi de asistenţă medicală în situaţii de urgenţă şi dezastre majore, sprijinirea unei dezvoltări echilibrate teritorial, la nivelul Regiunii Sud-Est, prin creşterea gradului de siguranţă a populaţiei şi consolidarea capacităţii instituţiilor specializate şi a administraţiei publice pentru prevenirea producerii situaţiilor de urgenţă şi pentru gestionarea acestora.
„Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Sud-Est pentru Situaţii de Urgenţă”-ADISESU a fost constituită pe data de 12.03.2010, în scopul pregătirii şi promovării la toate nivelurile şi în interesul comun al celor şase judeţe, a unor proiecte pentru îmbunătăţirea capacităţii de răspuns în situaţii de urgenţă. Pe 15.04.2010, ADISESU a înaintat cererea de finanţare către Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud-Est, iar pe 13.12.2010 a fost semnat contractul de finanţare între Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, ca autoritate de management pentru POR 2007-2013, prin Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud-Est de la Brăila, în calitate de organism intermediar POR 2007-2013 şi ADISESU în calitate de beneficiar.

Ciprian STERIAN

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.