Vali STAN

Un meci de fotbal se putea sfârşi tragic pentru antrenorul Dunării Galaţi,Valentin Stan. Acesta este şi jucător al echipei Metalul Buzău(Liga a IV-a) iar duminică, de pe gazon a ajuns direct la spital. Asta, după ce chiar în finalul primei reprize a partidei din deplasare cu Valconf Valea Râmnicului a fost bătut de un adversar,culmea, purtător al uniformei de poliţist aşa cum susţin majoritatea celor care îl cunosc
Agresorul se numeşte Costel Voicu(37ani) iar totul a pornit de la un simplu fault de joc comis de acesta la centrul terenului, asupra lui Valentin Stan. Ultimul a ripostat îmbrâncindu-l pe jucătorul râmnicean. Fără să stea prea mult pe gânduri, presupusul poliţist i-a dat doi pumni în bărbie adversarului care a căzut ca secerat la pământ, victima pierzându-şi cunoştinţa. În timp ce Stan primea îngrijiri de la asistentul medical aflat la teren, un oficial al echipei oaspete a sunat la 112 pentru a solicita un echipaj de poliţie. Conform celor declarate de preşedintele clubului Metalul,Gheorghe Guiu oamenii legii au sosit la teren după aproximativ o jumătate de oră şi la rândul lor au chemat o ambulanţă care l-a transportat pe jucătorul batut la Spitalul Municipal din Râmnicu Sărat. După primele investigaţii medicale, Stan a plecat la Unitatea de Primiri Urgenţe Buzău pentru un consult mai amănunţit inclusiv la computerul tomograf unde a stat până seara. A doua zi dimineaţa nu îşi mai aducea însă aminte ce s-a întâmplat. Victima îşi va scoate certificat medico-legal urmând să facă plângere penală împotriva agresorului.
Agresorul, Costel Voicu este o persoană cunoscută în zona comunelor din jurul municipiului Râmnicu Sărat prin prisma unor relații foarte apropiate cu un ofițer de poliție care îi este și rudă. Mai mult, majoritatea celor care îl cunosc știu că și el ar fi tot polițist.
Biroul de relații cu presa al IPJ Buzău a confirmat incidentul petrecut duminică însă a negat că agresorul ar fi angajat în structurile Inspectoratului de Politie al Județului Buzău.
„A existat un incident la unul din meciurile disputate duminică în cadrul Ligii a IV-a la fotbal în urma căruia a fost solicitată intervenția poliției. Oamenii legii au intervenit și au constat că o persoană de 37 de ani a lovit un jucător de la echipa adversă . Conflictul a fost aplanat iar victima a declarat că își rezervă dreptul de a depune plângere împotriva agresorului. În ceea ce îl privește pe agresor, IPJ Buzău face precizarea că, agresorul, Costel Voicu nu este angajat în cadrul IPJ Buzău”, a declarat Anca Bratosin.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.