Nu mai scăpăm de vremea rea. După câteva zile în care ploile s-au mai domolit, de astăzi vom avea din nou parte de nori, precipitații și vânt. Administraţia Naţională de Meteorologie a emis azi două avertizări cod galben de averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi căderi de grindină, una fiind valabilă de miercuri ora 15:00 până joi la ora 06:00, iar o alta valabilă de joi ora 06:00 până vineri la ora 12:00.

Potrivit avertizării transmise de Administraţia Naţională de Meteorologie, începând de miercuri, ora 15.00, şi până joi, ora 6.00, instabilitatea atmosferică va fi acccentuată în toate zonele deluroase şi montane, precum şi în Moldova.
În aceste zone vor fi averse, descărcari electrice, intensificări ale vântului şi izolat căderi de grindină. Ploile pot avea şi caracter torenţial, iar cantităţile de apă vor depăşi local 25 de litri pe metru pătrat şi izolat 40-50 de litri pe metru pătrat. Avertizarea cod galben este valabilă până joi dimineaţă pentru judeţele Mehedinţi, Gorj, Hunedoara, Caraş-Severin, Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Vrancea, Bacău, Covasna, Harghita, Neamţ, Vaslui, Iaşi, Botoşani, Suceava şi parţial în Maramureş, Mureş, Bistriţa-Năsăud, Vâlcea, Argeş, Arad, Bihor, Alba şi Sălaj.

Totodată, începând de joi, ora 6.00, şi până vineri, la ora 12.00, avertizarea cod galben va cuprinde aproape toată ţara, cu excepţia judeţelor Olt, Dolj, Mureş, Timiş, Sălaj şi Satu Mare.

Potrivit meteorologilor, până vineri la prânz, în estul şi sud-estul ţării, precum şi în toate zonele deluroase şi montane, instabilitatea atmosferică se va menţine accentuată. În aceste zone vor fi averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcari electrice, intensificări ale vântului şi izolat căderi de grindină, iar cantităţile de apă vor depăşi pe arii extinse 25 de litri pe metru pătrat şi izolat 60-70 de litri pe metru pătrat.

„Astfel de fenomene se vor semnala şi în restul teritoriului, dar pe arii mai restrânse”, potrivit ANM.

C.D.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.