C_BRAESCU

De duminică, 12 mai, lumea presei şi scriitorilor din judeţul Buzău este mai săracă, prin trecerea în nefiinţă, după o lungă şi grea suferinţă, a ziaristului şi dramaturgului Constantin Brăescu, personalitate marcantă a jurnalismului buzoian.
Constantin Brăescu, ziarist de excepţie al presei buzoiene şi dramaturg de mare talent, s-a născut la 21 decembrie 1942, la Câmpina (jud. Prahova). După absolvirea cursurilor primare şi gimnaziale, urmează Liceul militar „Dimitrie Cantemir” din Breaza (1956-1960), cursant, timp de doi ani, al Şcoala de ofiţeri de geniu din Sibiu (1960-1962), în cele din urmă licenţiat al Facultăţii de ziaristică (1979). Este apoi desenator, student la chimie şi engleză, muncitor, iar din 1968, corector şi apoi redactor principal la Viaţa Buzăului. A debutat în revista „Viaţa Militară” (1960) cu poezie şi proză. Alte versuri publicate în revistele „Luceafărul”, „Familia”, în antologii editate de fostele Comitete judeţene ale culturii şi artei. Condiţia de scriitor şi-o asumă în Buzău, oraşul care îl adoptă (şi ca ziarist) cu simpatie. La 13 februarie 1990, fondează prima publicaţie sportivă postdecembristă din judeţul Buzău – Suporter -, „Ziar buzoian de actualitate sportivă”. A fost redactor şef la publicaţiile Senator (1990-1992), Informaţia Buzăului, prima serie (1992). În calitate de consilier la Inspectoratul judeţean pentru cultură (1992-1996), a editat publicaţia Mesager cultural (1993), apoi, a fost director al cotidianului (apoi săptămânalului) Muntenia (1996-1999). În ultima parte a carierei sale profesionale, a ocupat funcţia de referent la Centrul Judeţean de Conservare şi Valorificare a Tradiţiei şi Creaţiei Populare (ianuarie – mai 2000) şi metodist la Biblioteca Judeţeană V. Voiculescu Buzău (din august 2000), de unde a ieşit la pensie.
Ca dramaturg, în 1969, scrie piesa „Bustul”, premiată dar neagreată pentru un debut, după care urmează „Secretul unui om de zăpadă”. Prima lucrare jucată este piesa document „Sentinţa se pronunţă azi”, pusă în scenă la sala „Moldavia” din Buzău, în regia lui Constantin Codrescu. I-au mai fost interpretate, cu bursă la public, comediile într-un act: „Lapsus”, „Nu risipiţi cămilele”, „Gondolierii din Lunca Frumoasă”, „O comedie la ţară”, „Cursa de Roma” ş.a. Teatrul naţional radiofonic a difuzat câteva din piesele scrise de Constantin Brăescu, iar televiziunea a montat în premieră piesa „Camera de gardă”, în regia Domniţei Munteanu, cu concursul actorilor Ion Caramitru, Maria Ploaie, Eugenia Maci şi Emil Hossu.
În anul 1990, i s-a atribuit Premiul UNITER pentru piesa „Secretul unui om de zăpadă”. Este autorul volumului de teatru Comedii din epoca de aur (Ed. Tempus, Bucureşti, 2003).
Dumnezeul să-l odihnească în pace!
VIOREL FRÎNCU, publicist

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.