Inspectoratul Judeţean de Poliție Buzău a semnat, astăzi, un protocol de colaborare cu Uniunea Asociațiilor de Proprietari. Oficial protocolul are ca scop colaborarea celor două structuri pentru prevenirea faptelor antisociale pe raza orașului Buzău. De fapt, în linii mari, Poliția își extinde, cu acte în regulă, rețeaua de informatori care va veni în sprijinul polițiștilor de proximitate cu informații din interiorul asociațiilor de proprietari. Pentru polițiști, situația este una benefică având în vedere că în ultima vreme se pune tot mai des problema reducerii numărului de polițiști. Pentru administratorii de bloc însă este o sarcină în plus pe care sunt dispuși să o facă cu plăcere atâta timp cât informațiiile furnizate de ei sunt utile în cazul unor eventuale anchete polițienești.
Dacă polițiștii se angajază să participe la ședințele asociațiilor de proprietari, reprezentanții asociațiilor de proprietari au identificat deja o serie de probleme gata de raportat noilor parteneri: semnalarea existenţei proprietarilor care închiriază locuințele fără acte legale, determinarea persoanelor vârstnice să nu mai poarte bijuterii sau cunoaşterea până la cel mai mic detaliu a femeilor de serviciu sunt doar câteva din problemele pe care administratorii de bloc le vor aduce în prim plan.
” Purtătoarea de informații dintr-un bloc este femeia de serviciu. Ea trebuie verificată permanent si cunoscută. Ea dă pontul, ea face curățenie. Cunoaște foarte bine subsolurile blocurilor, cunoaste tot atat de bine persoanele care sunt plecate din apartament. Astea trebuiesc cunoscute. Femeile de serviciu nu trebuie angajate după ureche pentru că apoi ne fură și nu știm cine ne fură din blocuri. Este bine si noi să dăm informații către Poliție dar și dumnealor să ne informeze cu anumite probleme”, crede președintele Uniunii Asociațiilor de Proprietari Buzău, colonelul, în rezervă, Gheorghe Tănăsescu .
Rămâne de văzut acum care vor fi efectele noului parteneriat încheiat astăzi și cum se vor achita de sarcini fiecare din părțile implicate.
Pentru o bună înțelegere a atribuțiilor asumate de administratorii de bloc vă recomandăm să ascultați cu atenție înregistrarea de mai jos.
Ciprian STERIAN

[audio:http://www.observatorulbuzoian.ro/wp-content/uploads/2011/07/Gheorghe-TANASESCU.mp3|titles=Gheorghe TANASESCU]

1 COMENTARIU

  1. Parcă până acum făceau alteceva! Cine sunt aceşti administratori şi casieri???Nişte foşti activişti pcr, foşti securişti, foşti poliţişti sau miliţieni şi- în cel mai bun caz vreun reformat ofiţer de armată…Cărora nu „le ajunge pensia”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.