Senatorul Viorel Constantinescu, alături de toți senatorii democrat-liberali, a votat împotriva legii uniformelor, propusă chiar de șeful său de partid, deputatul Cezar Preda.
Motivul, spune Constantinescu, nu ar fi avut legătură cu persoana care a promovat legea ci, pur și simplu, aceasta ar fi fost decizia grupului PDL din Senat la care s-a alăturat majoritatea senatorilor prezenți la lucrările ședinței, doar 6 votând pentru legea lui Preda.

”Am votat împotrivă pentru că așa s-a stabilit în grupul PDL de la Senat. Nu are nici o legatură cu cine a propus legea. Există însă o prevedere în Legea Învățământului cum că fiecare școală poate să își adopte orice uniformă vrea și nu poți să impui acest lucru printr-o lege. Nu este normal ca noi să impunem prin lege tuturor școlilor o uniformă anume” a declarat senatorul democrat-liberal, Viorel Constantinescu.
Încercând să se justifice într-un fel pentru atitudinea avută în fața propunerii legislative a șefului său de partid de la Buzău, Constantinescu a spus că nu ar fi o regulă ca majoritatea să ia întotdeauna cele mai bune decizii precizând totodată că votul final îl va da Camera Deputaților.
”Nu sunt dușmanul uniformei. Eu am purtat-o foarte bine și nu îmi permiteam altceva, pentru că atunci erau ieftine dar acum văd că sunt cam scumpe. Nu a votat aproape nimeni pentru așa ceva pentru că s-a pus această problemă: este un lucru bun și este bine ca o școală să fie reprezentată printr-un simbol anume dar să faci o uniformizare acum nu este momentul, mai ales că legea dă posibilitatea școlilor să facă acest lucru prin legea existentă”, a încheiat senatorul PDL, Viorel Constantinescu.
Ciprian STERIAN

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.