Cezar PREDA si Cristi ROMANESCU
Comitetul Județean Executiv al noului PNL se întrunește, joi după amiază, în ședința de constituire, ocazie cu care își va valida membrii care vor conduce destinele partidului până la organizarea de noi alegeri. Din structura de conducere vor face parte 19 membri de partid din vechiul PNL și 9 din fostul PDL. Printre cei care se vor regăsi în structura noului organism de conducere se află de drept parlamentarii celor două structuri politice, respectiv senatorul Doina Tudor și deputatul Erland Cocei din vechiul PNL, precum și deputatul democrat-liberal Cezar Preda. Alături de ei se vor mai regăsi vicepreședintele Consiliului Județean, Cristi Romanescu, președintele liberalilor de la municipiu, Dorin Bădulescu, președintele interimar al TNL, Liviu Barbu, dar și Florina Stoian, om de încredere al liderului PDL, Cezar Preda.
Surpriza de proporții vine însă din partea democrat-liberalilor care, după ce au stabilit o listă cu 9 persoane ce ar urma să facă parte din noua structura de conducere, au modificat-o în urmă cu două săptămâni. Au fost excluși astfel din Comitetul Județean Executiv democrat-liberalul Raul Florescu, prim-vicepreședinte al PDL și consilierul județean Claudiu Carpen. Cei doi au „călcat pe bec” iar liderul de facto al PDL, deputatul Cezar Preda, a decis după o muștruluială în spatele ușilor închise ale partidului, retragerea de pe listă a celor doi și înlocuirea acestora cu persoane mai „ascultătoare”.
Raul FLORESCU
Dacă schimbările operate de deputatul Cezar Preda vor rămâne în vigoare până în ultimul moment, atunci Raul Florescu, cel pe mâna căruia Preda a lăsat partidul de fațadă în mai multe rânduri, ar putea pierde orice șansă de a ocupa o funcție în PNL.
Ședința de constituire a Comitetului Executiv Județean de la Buzău vine cu doar două zile înainte de expirarea termenului oficial până la care trebuie definitivate structurile județene de conducere din întreaga țară.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.