Vicepreședintele liberal Cristi Bîgiu nu este ingrijorat de interpretările pe care aliații din PSD Buzău le dau declarațiilor președintelui PSD, Victor Ponta. Fruntașul liberal a declarat astăzi într-o conferință de presă că recentul anunț făcut de președintele PSD, Victor Ponta, privind organizarea unor alegeri preliminare nu vizează sub nici o formă candidaturile stabilite deja în USL pentru Primăria municipiului Buzău și pentru președinția Consiliului Județean. Mai mult, șeful PNL Buzău, deputatul George Scutaru s-a declarat convins că senatorul Cristi Bîgiu va câștiga alegerile: „E clar că în câteva zile după data alegerilor Cristi Bîgiu va fi validat în funcția de președinte al Consiliului Județean Buzău. Singura problemă este să aflăm data alegerilor ca să putem stabili cronologic de când va intra în pâine”, a declarat președintele PNL, George Scutaru.
În ceea ce privește anunțul făcut de președintele PSD, Victor Ponta privind organizarea unor alegeri preliminare în vara anului 2012 pentru stabilirea candidaților care să primească sprijinul de la USL, Scutaru a precizat că liderul social-democrat și-a clarificat poziția în cadrul unor noi declarații făcute cu prilejul unei vizite la Arad.
„Așa cum și ieri s-au făcut niște precizări pe la Arad, propunerea domnului Ponta vizează PSD. Noi în PNL nu am avut o discuție pe acest subiect și nu este o decizie asumată. Dar de aici și până la a face interpretări că o asemenea propunere ar determina renegocierea unor înțelegeri parafate de ambele partide este o interpretare mai mult decât deplasată. Există un protocol, o paritate asumată de PNL și PSD, validată de forurile celor două partide și din punctul nostru de vedere este foarte clar: candidatura la Primăria Buzău revine PSD și cea la președinția Consiliului Județean Buzău revine PNL”, a declarat George Scutaru.
În ceea ce privește declarația actualului președinte al Consiliului Județean Buzău în legătură posibilitatea de a candida pe listele altui partid, Cristi Bîgiu consideră că o astfel de declarație ar trebui să dea de gândit în primul rând alegătorilor:„dacă declarația domnului Mocanu apărută în ziare este adevărată, aceea că va candida dar că nu îl interesează foarte tare din partea cui, ar trebui să dea de gândit în primul rând buzoienilor.”
Pe de altă parte, președintele PNL Buzău, deputatul George Scutaru. Acesta speră ca actualul președinte al Consiliului Județean să rămână în PSD chiar dacă nu va fi susținut pentru obținerea unui nou mandat: „Sper ca domnul Mocanu să dea dovadă de consecvență și în 2012 să rămână social democrat și să nu descopere brusc valențe progresiste sau democrat liberale. Nu că nu ar mai fi făcut-o, dar așa poate dovedi că nu îl interesează doar interesul personal și vrea să contribuie la ceva bun pentru acest județ” .
Ciprian STERIAN

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.