În timp ce la Buzău, Uniunea Social Liberală mai mult bate pasul pe loc, liderul PDL Buzău, deputatul Cezar Preda, spune că, în plan local, alianța cu UNPR funcționează bine dar trebuie să mai treacă timp până când el și Ion Vasile vor apărea împreună la aceeași masă:„Colaborarea cu UNPR merge foarte bine dar trebuie să mai așteptați până o să ne vedeți împreună. Nu s-a copt… (nr.relația)”

Oricum, președintele PDL Buzău este de părere că partidul pe care îl reprezintă o să câștige alegerile la Buzău, mai ales că cei aflați în funcțiile publice din județ și municipiu trebuie schimbați: „O să vedeți că o să facem tot ce depinde de noi să câștigăm pentru că trebuie să îi schimbăm pe toți care sunt acum. Și pe domnul Boșcodeală și pe domnul președinte de Consiliu Județean.”
Iar dacă până acum câteva săptămâni zvonurile dar și liderul democrat-liberal dădeau că sigură o negociere între președintele Consiliului Județean Buzău, Victor Mocanu și senatorul Ion Vasile pentru o candidatură din partea UNPR la Consiliul Județean, lucrurile par să fi luat de curând o altă întorsătură. Pentru că e greu de crezut că decizia USL în privința candidaturilor de la Buzău ar mai putea fi schimbată, Victor Mocanu este tot mai aproape de o candidatură din postura de independent, variantă dezvăluită astăzi și de Cezar Preda.
„O să vedem ce va face domnia sa (nr. Victor Mocanu) și pe unde va valsa. Am înțeles că vor să candideze separat iar dacă nu vor reuși să candideze separat, domnul Mocanu vrea independent că sună mai bine, să-l poată susține domnul Boșcodeală. Dacă se bagă la UNPR, nu mai poate să îl susțină domnul Boșcodeală și atunci au o problemă”, a afirmat liderul PDL Buzău Cezar Preda.
În altă ordine de idei liderul PDL Buzău, deputatul Cezar Preda a declarat astăzi că partidul său ar trebui să se grăbească ca până în alegeri să reușească să pună la punct o alianță electorală, Mișcarea Populară, pentru a se putea opune, cu șanse reale, Uniunii Social Liberale.
„Nu poți sta singur în fața unei alianțe politice. Trebuie să îi opui, dacă ești matur politic, cel puțin o alianță electorală. Noi putem face alianțe politice cu partide gen PER, PNG, PNȚCD dar putem face o alianță electorală din care să facă parte și UNPR. Cred că liderii partidului nostru lucrează iar această construcție se va face”, a încheiat deputatul Cezar Preda.

Ciprian STERIAN

[audio:http://www.observatorulbuzoian.ro/wp-content/uploads/2012/02/Cezar-PREDA1.mp3|titles=Cezar PREDA]

1 COMENTARIU

  1. Foarte bine Cezărică! Până se vor câcâi cei din USL cu certurile şi orgoliile lor pregătiţi totul ca la carte. Am zis eu că Boşco a intrat în ultimul an de primar! Dacă sprijiniţi candidatul surpriză pe care-l susţin eu, sigur vor rămâne amândoi (Mocanu şi Boşco) in afara instituţiilor ce le păstoresc acum.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.