Liderul PSD Buzău, Constantin Boșcodeală, pare a avea veleități de ”mama-omida” atunci când se referă la rezultatele parlamentarelor care vor avea loc pe 9 decembrie. Boșcodeală spune fără nici un pic de emoție că USL va lua toate cele 10 colegii câte îi revin județului Buzăul cu cel puțin 60 la sută din voturile buzoienilor. Șeful PSD Buzău spune că nu se teme nici de lupta care se va da pe colegiul 7 de deputat între viceprimarul Buzăului, Marcel Ciolacu, și ”trompeta” PDl, Cezar Preda.
”PDL și candidatul lor nu cred că vor depăși 18 la sută”, a declarat Constantin Boșcodeală, astăzi, într-o conferință de presă în care a prezentat lista candidaților USL pentru parlamentarele din iarnă.
Cu aceeași ocazie, Boșcodeală s-a referit și la intenția preotului Paul Negoiță de a candida pentru un post de parlamentar, criticând dorința feței bisericești de a râvni la o funcție de demnitar.
”E posibil să fie și candidatul independent, cel care în loc să se ducă la biserică își vede de alte lucruri, dar asta nu înseamnă nimic. Am văzut că majoritatea colegilor săi nu acceptă așa ceva și nici BOR nu le-a dat ocazia oamenilor săi de a candida decât pentru posturile de consilieri locali dar la Buzău unii își doresc mai mult decât misiunea lor la anvon”, a spus Boșcodeală.

Cristina DINULESCU

4 COMENTARII

  1. Un popa milionar, cu zece firme in spate, afacerist, dornic de bani si functii. Stim cine est familia Negoita! Un fatarnic care pe strada pare painea lui D-zeu si inrealitate are un moral dubios.

  2. Mare surpiza impunerea lui nicolicea in colegiul 6 ca si impunerea unui candidat de la bucuresti in locul fiicei lui DOBRICA. Cel putin aceasta ultima inlocuire probabil a deranjat mult PSD Buzau. Bine imi pare ca s-a intimplat asa si beizadeaua lu dobrica a fost lasata pe dinafara. Erland cocei si nicolicea le-au dat toate planurile lor ticluite pe la cafenele peste cap. Bine imi pare. Si faza cu preotul care tre sa stea la amvon lasati-o incet ca macane. Adica de ce consilier ar avea voie sa fie si parlamentar ba. Stati calmi preotu negoita incurca treburile rau de tot daca candideaza in colegiul 6 mai ales contra lui ciolacu. O sa vedeti. El reprezinta singura alternativa la mocirla din politica buzoiana. Primaria e tinta lui si o va atinge in cele din urma. Nu va mai oteliti atit pe el, acum sunteti in functii si credeti ca puteti face orice, dar preotul va lua primaria peste 4 ani. Asta ii doare faptul ca poate obtine primaria.

  3. Florin are dreptate dar e vorba, aşa scrie mai sus, de colegiul 7. Eu pariez pe Negoiţă şi pe fizicianul Epurescu, ca independenţi. Le cunosc capabilitatea şi cred că vor ajunge în finală. E mai nasol cu redistribuirea, aici e buba!
    Dacă primarul „scapă” de Ciolacu atunci se vor ofili toţi trandafirii din Bz.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.