Jale mare în comuna Calvini după ce liderul romilor din localitate, Gheorghe Ursaru, s-a stins din viață, în a treia zi de Paște, după ce a făcut infarct în timp ce petrecea la un botez. Sute de cunoscuți sau simpli cetățeni din comună s-au adunat miercuri seară la căpătâiul celui care le-a fost lider în ultimii ani, pentru a-i aduce un ultim omagiu. Alături de ei, maneliști celebri dar și autoritățile din comună, au deplâns la unison moartea celui care a fost Gheorghe Ursaru, președinte al Partidei Romilor Calvini și fost consilier local.
Gheorghe Ursaru, unul dintre cei mai bogați oameni din Calvini, a făcut avere din meseria pe care o învățase de la bătrâni. Ceaunar vestit, Ursaru a intrat anul trecut în atenția oamenilor legii care l-au acuzat de evaziune fiscală și i-au pus sechestru pe o parte din avere care a dispărut odată cu banii luați de procurorul George Mărgărit. De altfel, rudele cred că moartea lui Gheorghe Ursaru ar fi fost grăbită de supărarea pricinuită de procesele în care era implicat.
Oamenii din comună au numai cuvinte de laudă la adresa celui care i-a condus în ultimii ani iar primarul localității, chiar dacă provine din alt partid, recunoaște caracterul lui Gheorghe Ursaru și calitățile sale de lider.
„Nu sunt cuvinte ca să îl caracterizăm pe acest om. Nu îi plăceau scandalul, ura, dușmănia și oricine îi cerea ajutorul, fie român sau țigan, îl ajuta. Am pierdut un om de o valoare foarte mare și nu cred că va mai avea comuna un astfel de om ”, a declarat primarul localității Calvini, Nicolae Curelea.
Gheorghe Ursaru va fi condus pe ultimul drum joi de la ora 14.00. Între timp, localnicii din comună speră ca fiul lui Gheorghe Ursaru să accepte să-i succeadă tatălui său în fruntea comunității.

Ciprian STERIAN

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.