Protestele care au lovit anul acesta Grecia și Egipt, unele dintre cele mai atractive zone turistice, i-au determinat pe buzoieni să se gândească de două ori atunci când și-au programat concediul din această vară. În ultimele luni, agenţiile de turism nu prea au mai vândut sejururi către aceste ‎destinaţii însă, buzoienii s-au reorientat repede, către țări chiar ieftine, cătrte Bulgaria ori Turcia. Cât privește litoralul românesc, acesta a pierdut teren serios în fața ofertelor externe din cauza incapacității românilor de a-l administra și de a-i atrage pe turişti. ‎

Dacă în  cazul Greciei, Tunisiei ori Egiptului cererile pentru concediu au scăzut, în principiu, din cauza instabilității politice, asta nu înseamnă că  buzoienii au ales să își petreacă vacanțele în România. Cei mai mulți dintre ei optează pentru vecinii bulgari iar cei cu o mai mare dare de mână aleg Turcia.

”Nu am mai vândut pachete pentru Grecia și nici pentru Tunisia, marea majoritate a clienților se orientează către Bulgaria, Turcia și foarte puțini către litoralul românesc”, a declarat agentul de turism Sorina Burlacu.

Şi, totuşi, unde merg buzoienii în concediu? Sorina Burlacu precizează că cele mai multe opţiuni sunt ‎pentru litoralul bulgăresc, iar cine poate scoate ceva mai mulţi bani din ‎buzunar poate alege Turcia: ”O vacanță pentru o familie cu un copil costă între 300 și 600 de euro, în perioada iunie-iulie. Acest preț este pentru o vacanță medie la 3-4 stele, nu vorbim aici de vacanțe de lux, deși am avut și persoane care au preferat sejururi de 3000 de euro în Turcia. Majoritatea vânzarilor sunt pentru oamenii de clasă medie” ‎

Litoralul românesc continuă, și în acest an, să piardă turişti. Pentru că staţiunile de la Marea Neagră arată ca după război iar serviciile oferite la prețuri sensibil mai mari decât ale vecinilor bulgari,  buzoienii preferă să facă un drum mai lung dar care să le asigure un concediu pe măsură. ‎

”Litoralul românesc arată în aceeași stare ca și în anii precedenți sau chiar mai rău, pot să spun. Oferte sunt ”Litoralul pentru toți” sau ”Mini prețul de vacanță” la fel ca în anul trecut au făcut oferte de genul plătești 5 zile și stai 7 dar degeaba. Dacă nu vor  investi în baza materială, cererile or să scadă din ce în ce mai tare”, este de părere Anda Dragnea, reprezentantul unei agenții de turism.

Atracția românilor pentru litoralul bulgăresc a reieșit și în urma sondajului lansat de observatorulbuzoian.ro care a arătat că 36% din cititori aleg ca destinație de vacanță Bulgaria, în timp ce litoralul românesc este preferat de doar 4% dintre respondenți.

Cristina DINULESCU

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.