Premierul României, Marcel Ciolacu, a reușit să obțină succese diplomatice semnificative în ceea ce privește protejarea intereselor și cetățenilor români și conaționalilor din zone de conflict internaționale. În doar două zile, premierul Ciolacu a reușit să se implice în două situații critice, oferind sprijinul țării noastre acolo unde era necesar. Liderul PSD Buzău, Lucian Romașcanu, a postat pe Facebook despre succesul diplomatic al premierului.
„Premierul Marcel Ciolacu a reușit, prin acțiunile sale internaționale, să poziționeze România ca o țară care își apară activ cetățenii, conaționalii și, firește, interesele. În două zile, Marcel Ciolacu a reușit să fie în două zone de conflict, zone unde cetățeni români sau conaționali au nevoie de sprijinul României”, a scris Romașcanu pe pagina sa.
Dacă în Israel, prin întâlnirile cu prim-ministrul Benjamin Netanyahu, Marcel Ciolacu a transmis un semnal puternic de implicare și susținere pentru repatrierea celor afectați de conflictul din Gaza, în Ucraina cu ocazia ședinței comune de guvern și după discuțiile cu președintele Ucrainei, Volodymyr Zelenski, România a obținut acceptarea din partea Ucrainei a limbii române ca limbă exclusivă pentru minoritatea română din acea regiune.
„În Israel, prin întâlnirile cu premierul Netanyahu dar și cu reprezentanți ai comunității românești, a transmis un semnal puternic de implicare și susținere a repatrierii celor afectați de războiul din Gaza. Discuțiile tete-a-tete cu premierul Israelului au fost axate, în principal, pe acest subiect și avem garanția că vom avea susținerea guvernului evreu pentru a ne aduce românii acasă, susținere pe care am avut-o și pentru repatrierea miilor de pelerini aflați în dificultate.
La Kiev, cu ocazia ședinței comune de guvern dar și urmare discuțiilor cu președintele Zelenski, România a obținut acceptarea de către Ucraina a existenței exclusive a limbii române ca limbă a minorității noastre de acolo, o victorie așteptată de 33 de ani. Este o victorie majoră care aduce normalitatea pentru conaționalii noștri și va crește, statistic, dimensiunea minorității românești, aceasta nemaifiind segregată în vorbitori de română și vorbitori de limbă moldovenească. Iată cum guvernul Ciolacu a reușit trimiterea la lada de gunoi a istoriei a macabrei invenții numită ”limba moldovenească”, a adăugat senatorul buzoian.
Aceste acțiuni diplomatice au fost bine primite și trebuie apreciate în contextul unei abordări diplomatice noi și mai active. Ele evidențiază importanța pentru România de a avea o voce din ce în ce mai puternică în afacerile externe.
[…] Afla mai multe despre aceasta stire [CLICK AIC] […]
[…] pentru România de a avea o voce din ce în ce mai puternică în afacerile externe. The post Lucian Romașcanu evidențiază succesele diplomatice ale premierului Marcel Ciolacu first appeared on Observatorul Buzoian. Citeste mai […]