Avocatul buzoian, Lucian Sălcuțan, implicat vineri noapte într-un cumplit accident de circulaţie, este în afara oricărui pericol. Precizarea vine de la medicii Spitalului de Urgenţe Floreasca, acolo unde Sălcuțan a ajuns mai mult mort decât viu după accidentul în care a fost implicat în localitatea ialomițeană Șindrilița.
În acest moment, Sălcuţan este stabil, conştient şi respiră singur însă este greu de anticipat când va fi complet vindecat. Avocatul buzoian are fisurate mai multe vertebre ale coloanei lombare iar pentru ca medicii să poată da un verdict în legătură cu starea sa de sănătate este nevoie de o serie de investigaţii. Astăzi, Lucian Sălcuţan va efectua un prim examen tomograf şi RMN iar la finalul investigaţiilor medicii de la Floreasca vor şti ce e de făcut pentru recuperarea cât mai rapidă a avocatului
„Astăzi, pacientul urmează să facă atât un RMN cât și un examen tomograf însă starea sa este relativ bună. Are leziuni de coloană lombară dar este stabilizat, cooperant, are tensiune bună și respiră bine. Pacientul își mișcă mâinile și picioarele însă leziunile la nivelul coloanei trebuie investigate. Nu este în pericol de a rămâne imobilizat, își mișcă mâinile și picioarele”,a declarat unul din medicii care se ocupă de avocatul Lucian Sălcuțan.
Reamintim, avocatul buzoian, Lucian Sălcuţan, a fost implicat la finele săptămînii trecute într-un grav accident de circulaţie în apropierea localității ialomiţene Şindriliţa. Buzoianul, aflat la volanul maşinii sale de lux, a observat târziu o coloană de mașini formată în fața sa și a intrat într-o depăşire în timp ce de pe contrasens venea un TIR. În urma impactului, Sălcuțan a rămas captiv între fiarele contorsionate ale mașinii, care practic l-a salvat de la moarte, fiind necesară intervenţia echipei de descarcerare. Avocatul buzoian a suferit mai multe leziuni iar maşina sa a fost distrusă în totalitate.

C.D.

3 COMENTARII

  1. pacat ca a scapat asa usor….astfel de oameni incompetenti la volan si iresponsabili fata de ceilalti din trafic, ne pun viata in pericol!!! de data asta era un tir, dar daca era o masina mica o facea praf si cine stie cati oameni ar fi murit.
    astia cu masinile lor puternice se cred stapani pe vietile altora.
    am stat 2 ore blocati pentru nenorocitul asta! pacat ca se va face bine si va intra iar in trafic, cine stie ce-o sa mai faca!!!

  2. Esti un munte de egoism si prostie in acelasi timp. Imbecila e prea putin spus. Ce tragedie ca ai stat tu doua ore in trafic. Cred ca nu ai carnet ca altfel ai fi mai temperata! Se intampla de multe ori sa fii pus in astfel de situatii, dar ce este important este ca pana la urma nu a murit nimeni. Afirmatii de genu nenorocitu asta, astia cu masini puternici nu-ti confera decat caracterul unei otv+iste, maneliste si nesimtite. Chiar mai conteaza cine a fost cu ce a fost cum a fost daca intr-un accident de genu asta nu a murit nimeni??? Omul asta va plati scump cu sanatatea pentru greseala facuta si nu esti tu in masura sa faci afirmatii de genu asta zi Doamne ajuta ca ai scapat si mergi inainte!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.