Afirmație bombă făcută, joi, în nume personal la ședința Colegiului Prefectural de către directorul ITM Buzău, Gabi Gheorghe. La capitolul diverse Gheorghe i-a solicitat prefectului să se asigure că soluția tehnică de reabilitare a podului metalic de la Mărăcineni nu va fi schimbată caz în care termenul de realizare al lucrării ar putea ajunge la un an.
Gabi Gheorghe a spus că face această afirmație în nume personal din ceea ce a văzut la fața locului și la cât se pricepe la construcții și nu din funcția de director al ITM care nu are în competențe decât verificarea problemelor legate de legislația muncii.


„Din punct de vedere al ITM la lucrarea de la pod se respectă toate prevederile legale, oamenii au contracte de muncă, sunt respectate normele de protecție a muncii însă la cum văd eu că decurge lucrare mă tem că soluția tehnică va fi schimbată iar podul cel vechi va fi dărâmat complet urmând să se toarne alte plăci ce ace în mod sigur va duce la alte termene mult mai mari. Bine ar fi sa nu fie așa dar pentru orice eventualitate, doamnă prefect, vă rog să vă interesați”, a spus Gabi Gheorghe în ședința Colegiului Prefectural.
Săptămâna trecută prefectul Carmen Ichim i-a convocat la prefectură pe toți factorii responsabili de desfășurarea lucrărilor de la Mărăcineni și a cerut respectarea termenelor stabilite prin contract mai ales că tot mai multe voci reclama faptul că la pod sunt foarte puțini muncitori iar lucrarea este deja în întârziere.
De cealaltă parte firma care reabilitează podul recunoaște că au fost întârzieri și spun că asta se datorează lipsei forței de muncă. Potrivit dirigintelui de șantier, inginerul Vasile Ionașcu la Buzău nu s-a reușit găsirea forței de muncă necesare și astfel a fost nevoie ca firma să își aducă muncitori tocmai de la Cluj sau Hunedoara.
„În prezent sunt 14 muncitori care lucrează ziua, de dimineață și până la ora 18.00 de luni până vineri, sâmbăta să lucrează până la ora 17.00 iar duminică până la ora 14.00. Noaptea, există alți 7 muncitori care lucrează la pod și astfel s-a reușit recuperarea unei săptămâni de întârziere ”, a declarant Vasile Ionașcu.
Conform contractului podul metalic de la Mărăcineni ar trebui reabilitat în 130 de zile lucrarea trebuind terminate până pe data de 30 august. Rămâne de văzut dacă termenul estimate va fi respectat sau supozițiile șefului ITM Buzău vor avea corespondent în realitate și termenul de finalizare va fi modificat.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.