Luni e ziua plecării spre capitala Ardealului. Haita lupilor de la HC Buzău s-a pregătit din greu pentru a obține cel puțin două succese acolo. Sâmbătă, după ora prânzului, masculul Alpha, antrenorul Pero Milosevic își biciuia elevii în Sala Sporturilor. Nu-i slăbea deloc, ambiția de a câștiga chiar și meciurile-școală de la antrenamente făcând atmosfera să aibă un gust electric. Am reușit să intru și să-i văd vreo jumătate de oră, timp în care kinetoterapeutul Ștefan Tudora și-a făcut de lucru cu umărul meu stâng ce nu-mi dă pace de vreo 2-3 săptămâni încoace. Nu am filmat, nu am făcut poze. Se exersau scheme cu care să fie surprinse apărările moldovenilor de la Vaslui și Suceava, “pentru că acestea sunt jocurile în care chiar am putea câștiga totul”. Așa a început un  scurt dialog cu președintele Georgian Băducu. (Secundul Bogdan Constantin, campion și el cu copiii pe care-i antrenează la LPS, era aproape și îmi identifica actorii din teren pe care nu-i văzusem la lucru din septembrie anul trecut.) “Deci mergem la Cluj cu misiunea clară de a obține toate punctele contra celor două echipe moldovene, căci suntem conștienți că dacă am lupta ca nebunii contra lui Dinamo sau a celor din Turda, n-am face altceva decât să ne irosim energiile. Și nici nu ne îmbătăm cu apă rece că am fi putut obține ceva palpabil din acele jocuri. Ce rost are să fim diplomați și să ne prefacem ceea ce nu suntem? Nu am dormit trei nopți după înfrângerea contra Stelei din ultimele 4-5 secunde, dar acum totul a trecut. Ne-am recuperat moralul bun după victoria contra Făgărasului, chiar dacă nu foarte concludentă ca scor, dar importantă în economia competiției. Dar aș prefera să fim supărați că batem la un gol, două, decât să pățim ca-n meciul contra Stelei, nu? Schimbarea de atitudine imprimată de venirea noului antrenor și mobilizarea exemplară a tuturor băieților cu care ne-am cunoscut vara trecută ne permit să avem un sezon relativ liniștit. Nu ne culcăm pe o ureche, am întărit lotul în continuare cu băieții veniți de la Călărași. Toți sunt ambițioși, toți vor să joace cât mai mult și să câștige meciuri și respectul oamenilor din oraș”, a încheiat G. Băducu.

Noi, ca suporteri declarați ai acestei echipe, nu putem decât să le ținem pumnii, să-i încurajăm în toate cele patru meciuri ale turneului din inima Transilvaniei și să sperăm că ziua întoarcerii în Sala Sporturilor pentru un meci oficial, cu suporterii alături, nu poate fi așa departe. Până atunci trebuie să rămânem sănătoși, pozitivi în gândire și negativi la testări!

 

Vali Mocanu

Laurențiu Manea 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.