Meciul contra Timișoarei părea să fie meciul sezonului pentru echipa noastră. Am mai spus de câteva ori acest lucru, doar că de data aceasta punctele aveau o valoare dublă, se întâlneau două formații rănite în orgoliul propriu (cu ambiții și aspirații de primele șase – opt) și care s-au trezit la jumătatea campionatului cu doar patru puncte în clasamentul primei divizii a handbalului românesc. Începutul este echilibrat se merge cap la cap: noi un gol, ei un gol, noi o ratare, ei o ratare, pentru ca în min. 12 să avem șansa să ne detașăm la două goluri, ceea ce se și întâmplă după reușita lui Grasu. În minutul 18 se declanșează spectacolul. Nosrati marchează de la șold și ne ducem la trei goluri diferență, portarul nostru reușește să pareze șutul oaspeților, iar pe contraatacul nostru Cânpan, jucătorul Timișoarei, este eliminat și cu greu i se permite să urmărească restul meciului din tribunele Sălii Sporturilor. Reușim să menținem ritmul și să păstrăm diferența de două goluri până la pauză, deși am fi putut să ne ducem chiar la patru la un minut de finalul primei reprize, însă precipitarea din atac și neșansa la unele faze au blocat tabela la 14-12.
Repriza a două părea să se desfășoare după același scenariu, Buzăul menținându-se la un gol-două diferență. A urmat o perioadă de coșmar, din minutul 41 până în minutul 51, băieții noștri nu au mai marcat nici măcar singur gol! Zece minute de secetă și Timișoara a luat conducerea cu 20 la 19 și apoi 21 la 20. Iar când să egalăm, Nosrati a ratat lovitura de la 7 metri! Și din nou stăm cu emoții pe contraatacul oaspeților… Manole, portarul nostru apără din nou, e la al treilea șut consecutiv și încă speram în victorie. Minutul 57 consemnează scor egal, 22-22. Dar e practic imposibil să ținem ritmul , ratările se țin lanț, pasele greșite ale lui Dieme ne-au scos peri albi, iar meciul se termină cu victoria oaspeților la trei goluri diferență, 25 la 22.
Totul s-a hotărât în intervalul dintre minutele 41 și 51 când am ratat tot ce se putea rata și am văzut din nou un festivalul de pase greșite al francezului Dieme. Și am mai văzut (pentru a câta oară în această toamnă?) cum se joacă cu două mâini moarte în teren în același timp, Bejinariu și Șania. Am văzut din nou un pivot (Ionescu) care este sub nivelul a tot ceea ce se cere în handbalul de performanță, introdus de antrenorul Voica să se lupte cu doi fundași de doua ori cât el ca și gabarit, deși era clar chiar și pentru un nepriceput ca mine că omul nostru nu are absolut nici-o șansă să se întoarcă măcar o singură dată cu fața la poarta adversă! Păcat de munca depusă timp de 50 de minute! Dacă nu reușim să menținem ritmul constant și ratăm toate șansele pe care le avem să ieșim din zona minată a clasamentului să scăpăm de problemele de exprimare în teren, primăvara ne va prinde lângă Reșița și Făgăraș, două contracandidate la pozițiile retrogradabile în liga a doua și pe care le vom întâlni în ultimele meciuri ale acestui sezon, în luna decembrie. Ca buzoian ce sunt, aș fi preferat să pierdem ce era de pierdut cu băieți de-ai noștri, decât s-o facem cu mercenari plătiți cu mii de euro pe lună și pe care nu-i doare nici măcar în cot de tot ceea ce se va întâmpla după finalul campionatului când le vor expira contractele!
Marian Durlea
