Magistrații Judecătoriei Buzău au avut de judecat, în anul 2015 un număr mai mic de dosare decât în ultimii ani, scăderea de 34.33 la sută fiind determinată în mare parte de reducerea numărului de dosare cauzate de amenzile date de CNADR pentru neplata taxei de drum. Așa se face că judecătorii buzoieni au avut de soluționat în anul 2015 un număr de 28.378 de cauze penale și civile comparativ cu anul 2014 când s-au înregistrat 43.211 dosare sau cu anul 2013 când au fost nu mai puțin de 45.623.
Din totalul cauzelor de soluționat în 2015 peste 10.000 de dosare erau nesoluționate din cursul anului 2014 ceea ce înseamnă că în 2015 au fost înregistrate puțin peste 17.600 de dosare.
Dintre numărul total de cauze înregistrat 1987, adică 7 la sută au reprezentat-o cauzele penale (la care se adaugă 70 dosare asociate) în timp ce 93 la sută, adică 26391 au fost cauze civile (la care se adaugă 340 dosare asociate).
Dintre dosarele aflate pe rol, judecătorii au soluționat 23.536 dosare, din care 1.579 dosare penale şi 21.957 dosare civile rămânând nesoluționate 4842 cauze, din care 408 dosare penale şi 4434 dosare civile.
În materie de cauze penale judecătorii buzoieni au admis în 2015
– 47 propuneri de arestare preventivă;
– 42 cereri de menţinere a arestării preventive
– 67 cereri de percheziţii formulate de Parchet
– 109 cereri de interceptare şi înregistrare a convorbirilor telefonice, precum şi cereri de reînnoire a autorizaţiilor deja emise, dintre care 79 au fost admise, celelalte 30 fiind confirmări şi prelungiri

1 COMENTARIU

  1. […] Magistrații Judecătoriei Buzău au avut de judecat, în anul 2015 un număr mai mic de dosare decât în ultimii ani, scăderea de 34.33 la sută fiind determinată în mare parte de reducerea numărului de dosare cauzate de amenzile date de CNADR pentru neplata taxei de drum. Așa se face că judecătorii buzoieni au avut de soluționat în anul 2015 un număr de 28.378 de cauze penale și civile comparativ cu anul 2014 când s-au înregistrat 43.211 dosare sau cu anul 2013 când au fost nu mai puțin de 45.623. Din totalul cauzelor de soluționat în 2015 peste 10.000 de dosare erau Sursă știre […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.