UPDATE: Ambele procese ale lui Constantin Boșcodeală au primit amânări la termenele de marți. În dosarul care se judecă la Tribunalul Dâmbovița instanța a acordat un nou termen pe data de 26 februarie când trebuie desemnat un nou expert care urmează să realizeze expertiza tehnică judiciară.
La Brașov, completul format din două judecătoare de la Curtea de Apel au decis amânarea cauzei însă au dat un termen foarte scurt. Primarul Constantin Boșcodeală a solicitat instanței să poată depune noi probe la dosar respectiv o probă cu înscrisuri și audierea unui expert independent. Instanța a respins audierea martorului și a admis depunerea de noi înscrisuri la dosar, înscrisuri care trebuie depuse până la următorul termen. Practic Boșcodeală trebuie să se prezinte din nou la Brașov, în mai puțin de o săptămână, pe data de 1 februarie, să aducă noile înscrisuri și nu este exclus ca după aceasta, instanța să rămână în pronunțare.

 

Ziua de marți este una extrem de grea pentru edilul Constantin Boșcodeală care are termene în două procese distincte în care a fost trimis în judecată de procurorii DNA. Este vorba despre dosarul Orizont care se judecă la Tribunalul Dâmbovița și de apelul la sentința de fond dictată de magistrații Judecătoriei Brașov, apel care se judecă la Curtea de Apel Brașov.

Dacă în procesul care se judecă la Tribunalul Dâmbovița nu a fost dată încă o sentință si acest lucru mai poate dura o vreme, procesul de la Curtea de Apel Brașov se apropie, cu pași repezi, de final. Dacă este să luăm în calcul și faptul că edilul buzoian a recuzat instanța care îi judeca apelul iar solicitarea i-a fost respinsă și urmează ca soluția să o dea aceleași judecătoare atunci este lesne de înțeles de ce Boșcodeală are mari emoții pentru termenul de marți și a ales să meargă la Curtea de Apel Brașov urmând ca la Târgoviște să își trimită un avocat.

 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.