Premierul Marcel Ciolacu a renunțat, printr-o cerere depusă la dosar înaintea primului termen de judecată, la acțiunea în instanță prin care solicita anularea proceselor verbale întocmite de Secretariatul de Stat pentru Revoluționari prin care nu îi era recunoscută calitatea de luptător cu rol determinant în Revoluția din decembrie 1989.
Astfel, la primul termen de judecată, instanța cât și reprezentantul Secretariatului de Stat pentru Revoluționari au luat act de renunțarea la judecată a premierului României.
„Instanța reține că potrivit Art. 46 alin 3 reclamantul a renunțat la judecată după comunicarea termenului de judecată dar anterior primului termen și rămâne în pronunțare cu privire la cererea de renunțare”, a spus președintele completului de judecată Geanina Văsîi.
În sala de judecată a fost prezent și un reprezentant al Secretariatului de Stat pentru Revoluționari dar și revoluționarul Marian „Ceaușescu” cel care a contestat calitatea de luptător cu rol determinant a lui Marcel Ciolacu.
„Conform Codului de procedură civilă, reclamantul are posibilitatea de a renunţa la această cerere de chemare în judecată. Este un act de dispoziţie. Ca atare, noi, ca pârât, am luat act de poziţia reclamantului şi instanţa, la fel, va lua act de această poziţie”, a declarat reprezentantul Secretariatului de Stat pentru Revoluționari venit la Buzău Atena Priceavă.
De asemenea, sursa citată a precizat că cererea de renunțare la judecată depusă de Ciolacu nu înseamnă că acesta renunță practic definitiv la obținerea titlului de „luptător cu rol determinant” în Revoluția din decembrie 1989 și că acesta poate deschide o nouă acțiune de obținere a acestui titlu până în vara anului 2024.
Marcel Ciolacu a depus cererea de a fi declarat Luptător cu Rol Determinant la Revoluţie în 2 aprilie 2019 şi a fost admisă, cu majoritate de voturi, de către fosta comisie, la data de 15 aprilie 2019. Procedura nu a fost finalizată din cauza verificărilor pe care le-a făcut DNA, însă în marie 2023 procurorii au dispus clasarea cauzei.
În acest context, o nouă comisie a reluat discutarea cererii lui Marcel Ciolacu, dar, cu majoritate de voturi, a decis că acesta nu întruneşte condiţiile necesare.
Membrii comisiei speciale din cadrul Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor au respins în iunie 2023 cererea premierului Marcel Ciolacu de a fi declarat Luptător cu Rol Determinant la Revoluţia din decembrie 1989.
[…] Ciolacu de a fi declarat Luptător cu Rol Determinant la Revoluţia din decembrie 1989.The post Marcel Ciolacu a renunțat la acțiunea în instanță pentru anularea proceselor verbale care îi r… first appeared on Observatorul Buzoian. Citeste mai […]