Campania electorală a debutat vineri iar timp de o lună competitorii politici se vor duela cum știu mai bine pentru a atrage votul buzoienilor și a-și asigura cât mai multe locuri în Parlament. Primul care deschide seria comunicatelor de campanie este social-democratul Marcel Ciolacu care dorește să îi asigure pe buzoieni că cea mai bună alegere pe care o pot face este cea a candidaților din Buzău care nu au nevoie de GPS pentru a ajunge în orice punct din oraș așa cum se poate întâmpla în cazul candidaților liberali.

Buzăul este casa mea. Și pentru toți colegii mei este la fel. In continuare, ne vom vedem pe străzi, în parc sau la piață. Știm unde sunt toate. Vă asigur că n-avem nevoie de GPS, precum cei de la PNL. Noi chiar suntem din Buzău! Abia aștept să vă spunem unde vrem să ducem județul nostru peste patru ani. Eu cred că putem fi acel județ în care fiecare buzoian va avea un salariu pe măsura trudei și sacrificiilor de zi cu zi. Putem fi acel județ în care fiecare copil va putea învăța într-o școală decentă. Putem fi acel județ care să ne păstrăm tinerii acasă. Să le creăm locuri de muncă și facilități. Să se dezvolte aici, și nu peste hotare. Putem fi acel județ în care fiecare dintre părinții și bunicii noștri va trăi în demnitate și respect. Cu o pensie de ajuns de mare încât să-și permită medicamentele, dar să le și cumpere nepoțeilor un cadou măcar de 1 Iunie. Putem fi acel județ în care indiferent de venit putem avea acces la un medic și la un spital de stat curat și modern atunci când se îmbolnăvesc. Și mai putem fi  acel județ care să facem cunoscută în toată țara frumusețea unică a locurilor de aici: Vulcanii Noroioși, Lacul Amara, Sărata-Monteoru sau Mânăstirea Ciolanu.  Prin turism de calitate.

Împreună, noi buzoienii, putem face asta! Putem fi acel județ de care toți să fim mândri ! Trebuie doar să îndrăznim ! Să îndrăznim să credem în Buzău și-n România !

Președinte PSD Buzău,

Ciolacu Marcel


PSD BUZAU/ OBSERVATORUL BUZOIAN/ CUI 11160007

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.