spital buzau Ministerul Sănătăţii nu va mai aloca bani în plus spitalelor în afara sumelor prinse în buget. Din acest motiv, conducerea Spitalului Județean Buzău s-a întâlnit, joi, cu reprezentanți, Consiliului Județean, ai DSP ș Prefecturii pentru a pune la punct un plan de „supraviețuire” pe care vor trebui să-l prezinte Ministerului Sănătății până pe 20 august. Autoritățile au luat în calcul metode prin care să se poată reduce cheltuielile curente dar și posibilitatea de a se autofinanța, așa cum le-a fost sugerat de către șefii de la Centru.
”Au fost începute discuțiile pentru elaborarea planului de măsuri de încadrare în cheltuieli până la sfârșitul acestui an și modul în care pot fi făcute economii. Au fost analizate principalele categorii de cheltuieli și situația financiară a Spitalului Județean”, a afirmat Laurențiu Gavrilă, președintele Consiliului de Administrație al Spitalului.
În ceea ce privește diminuarea cheltuielilor, spitalul a întocmit un protocol de colaborare cu Centrul de Dializă IHS în vederea forării unui puț, astfel încât să fie redusă dependența de sursele de apă ale serviciului public. De asemenea, Spitalul Județean va realiza un program de urmărire a consumurilor specifice de energie electrică, pentru reducerea cheltuielilor.
Totodată, va fi întocmită o schemă de aprovizionare cu medicamente și materiale sanitare, astfel încât, în concordanță cu recomandările medicilor, să fie alese cele mai bune produse ca raport calitate-preț.
Ciprian STERIAN

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.