Aproximativ o mie de social-democrați buzoieni au fost prezenți sâmbătă pe Național Arena la ceremonia de lansare a candidaturii lui Victor Ponta la prezidențiale. Alături de simplii membri sau de oameni de rând duși prin diverse căi la București, dar în locuri rezervate alături de greii PSD, au fost și președintele organizației județene, Constantin Boșcodeală, dar și președintele Consiliului Județean, Cristi Bîgiu, înscris joi în PSD. Dacă simplii membri au avut loc în tribune pe baza biletelor ridicate de delegația buzoiană de la începutul săptămânii, liderii partidului și parlamentarii au stat, conform jurnaliștilor de la stiripesurse.ro, pe locurile rezervate VIP-urilor, într-o lojă a stadionului național.
Cei mai tineri dintre social-democrați, amatorie de selfie-uri și-au făcut fotografii cu mulțimea adunată la evenimentul politic al săptămânii, în timp ce seniorii au fost prinși în imagini chiar dacă nu ar fi vrut neapărat acest lucru. Astfel, în fotografiile postate pe rețelele de socializare, în tribunele Arenei Naționale pot fi observate numeroase cadre didactice în frunte cu inspectorul general al ISJ, Geta Burducea, directorul Colegiului Național B.P. Hasdeu, Ionel Banu dar și consilierul educațional, profesor Anca Florea.
Pe lângă aceștia au fost aduși la mitingul de pe Arena Națională simpatizanți din comunele apropiate Buzăului însoțiți în Capitală de primarii social-democrați dar și consilieri municipali, șefi de instituții sau angajați ai Primăriei Buzău.
Evenimentul de lansare a candidaturii premierului Victor Ponta la Preşedinţia României s-a desfăşurat pe stadionul Arena Naţională chiar de ziua de naștere a șefului PSD și la eveniment au participat în jur de 70.000 de oameni, presa centrală a relatând că simpatizanții au primit la schimb, cu ziua pierdută în București, câte 100 de lei. Show-ul politic s-a dorit a fi unul grandios, însă a avut o deficienţă majoră: cele câteva zeci de mii de participanţi au asistat la eveniment fără să poată auzi aproape nimic din cauza unor probleme tehnice, fapt care a făcut ca și ceremonia să fie scurtată cu aproape o jumătate de oră. În plus, evenimentul a stârnit numeroase controverse și critici acide fiind comparat cu adunările de pe vremea comunismului.

Ciprian STERIAN

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.