Mulțumiți că au candidat în turul doi. Așa au părut duminică seară, social democrații buzoieni, care au anunțat și că organizația PSD Buzău, are mai mult ca sigur, cel mai bun rezultat din țară pentru Viorica Dăncilă.
Pe de altă parte, social democrații buzoieni au vorbit după închiderea urnelor că e nevoie de o reorganizare, de o resetare a partidului, la nivel central iar rezultatul votului, sub cel obținut în trecut de PSD, poate reprezenta momentul zero al analizelor și deciziilor tranșante.

” E un rezultat slab comparând cu ce a făcut PSD înainte, dar e totuşi un rezultat care ne bucură si ne arată un început de reconstrucţie a încrederii oamenilor în PSD. Ne-am îndeplinit scopul, în condiţiile în care partid mai demonizat şi înjurat decât PSD nu cred că a mai existat în ultimii 30 de ani. Dincolo de această adversitate artificial creată, am reuşit să dovedim că ne putem mobiliza şi sunt convins că Buzăul va arăta că vom avea unul dintre cele mai bune rezultate din ţară”, a declarat senatorul Lucian Romaşcanu.

Că e nevoie de o schimbare, a spus-o mai răspicat de atât primarul Constantin Toma:
„E inacceptabil în trei ani să-ţi dărâmi trei guverne şi să mai ai pretenţia să câştigi şi prezidenţialele. S-a făcut tot ce se putea la Buzău. Sunt rezultate bune la Buzău. Mesajul meu e să se întâmple multe lucruri bune la Centru că nu se mai poate continua aşa”, a declarat Constantin Toma.

Preşedintele Consiliului Judeţean Buzău, Petre Emanoil Neagu, a fost mai diplomat, marșând pe scorul bun care se preconizează a fi obținut la alegerile din 10 noiembrie de organizația județeană a PSD
„O să fiu mai optimist. Chiar dacă lumea se îndoia că PSD va intra în turul doi, cu siguranţă vom intra în turul doi. Buzăul depăşeşte cu mult scorul partidului la nivel naţional. De fapt, din experienţa mea, cred că PSD la Buzău e pe primul loc, cred ca o sa depăşim 35 la sută. Cred că trebuie să aşteptăm în linişte şi turul doi. Meciul nu s-a terminat. Am avut o problemă de imagine, poate tocmai de aceea am ajuns la acest scor. Cine e îndreptăţit să conducă acest partid, va conduce.(..) O să punem umărul să avem o conducere care să nu mai aibă problemele pe care le-am avut”, a spus Neagu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.