Metalul, game, set şi meci la Chiscani

0
121

Buzoienii îşi continuă parcursul bun din turul acestei ediţii de campionat, bifând o nouă victorie, a treia din cele patru jocuri disputate până acum. De această dată, Metalul s-a impus în deplasare cu scorul de 6-2 în faţa echipei Sportul Chiscani, un meci pe parcursul căruia arbitrul a acordat trei lovituri de pedeapsă, dintre care două pentru oaspeţi. Primi care au reuşit să marcheze au fost brăilenii iar asta se întâmpla chiar în debutul partidei când, scăpat de sub supraveghere, Techiu(4) a fructificat cu şut din intoarcere la colţul scurt, pasa lui Gaspar. „Obrăznicia” gazdelor a fost însă taxată de buzoieni după cîteva minute, centrarea lui Ion fiind finalizată de Iacob care a reluat mingea în poartă, din opt metri. Ceva mai târziu, autorul golului egalizator a „recidivat” după ce a întors un adeversar ca pe o clătită şi apoi a şutat sub transversală. Era minutul 33 iar „metaliştii” îşi anunţau adversara că nu trebuie să îşi facă iluzii în ceea ce priveşte punctele puse în joc. Acelaşi Iacob, care avea să devină omul meciului, a fost faultat de portar în suprafaţa de pedeapsă iar D. Păun(39) a transformat penaltyul şi astfel victoria oaspeţilor prindea contur. În repriza secundă, brăilenii au beneficiat şi ei de o lovitură de la 11 metri după ce la un contact cu M.Puşcă, Nuţu a căzut iar arbirul a indicat punctul cu var. A executat Boariu(54) care a redus din diferenţă, însă, Metalul a înscris imediat prin căpitanul Benga(58), al cărui şut cu efect dintr-o lovitură liberă de la aproximativ 20 de metri, l-a învins pe goalkeeperul gazdelor. Chiar în finalul partidei, Lungoci(90;90+3) şi-a trecut în cont o „dublă”, mai întâi a reluat cu capul din apropiere, centrarea lui Bardaş şi apoi din penalty, acordat pentru un fault la Iacob.

 

Adrian SOARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.