Încă un meci de Liga I va fi găzduit de stadionul din Crâng la începutul lunii septembrie. Partida programată pentru etapa a VI-a a Ligii I la fotbal va aduce față în față nou-promovatele Petrolul Ploiești și Ceahlăul Piatra Neamț. Motivul pentru care și cel de-al 3-lea meci al petroliștilor se va disputa tot la Buzău este acela că stadionul din Ploiești va fi inaugurat abia pe data de 24 septembrie când Petrolul Ploiești o va întâlni acasă pe Dinamo București, în cadrul etapei a VIII-a.

Până atunci însă, microbiștii buzoieni trebuie să știe că în acest sfârșit de săptămână, mai precis sâmbătă de la ora 20.15, Petrolul Ploiești va primi la Buzău vizita echipei Rapid București, partidă ce se anunță a fi una viu disputată, atât în teren dar și în tribune. Și asta pentru că suporterii ambelor echipe sunt cunoscuți pentru manifestările lor pentru care nu o dată au fost sancționați de forțele de ordine. De exemplu, la meciul de luna trecută disputat în Crâng de  Petrolul Ploiești, un grup de suporteri au vandalizat un bar din Buzău și au băgat în spital un agent de ordine care a încercat să-i calmeze.
Ciprian STERIAN

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.