army4
Depășite de situație, autoritățile cer sprijinul Armatei. 40 de militari cu 4 autocamioane si un autogreder, de la Unitatea de Geniu de la Mărăcineni, la solicitarea autorităților, pleacă să deszăpezească Drumul Național 22 Râmnicu Sărat-Brăila, închis încă de dimineață. De asemenea, Divizia 2 Infanterie Getica este pregătită să intervină în sprijinul populației afectată de viscol. ”În data de 25 ianuarie 2014, la sediul comandamentului Diviziei 2 Infanterie „Getica”, a fost constituită o celulă de răspuns, pentru a răspunde solicitărilor autorităţilor locale pentru ajutorarea populaţiei afectate de ninsori în zona de responsabilitate a diviziei.

Army1

Astfel, comandantul Diviziei 2 Infanterie „Getica”, generalul de brigadă dr. Lucian FOCA a ordonat ca toate mijloacele auto şi utilajele de geniu disponibile, precum şi efective de militari, din toate unităţile militare aflate în judeţele afectate de ninsori abundente şi de viscol din zona de responsabilitate a diviziei, să fie în măsură să intervină de urgenţă, la solicitarea autorităţilor publice locale şi centrale, în sprijinul populaţiei afectate”, se arată într-un comunicat remis sâmbătă de comanda Diviziei 2 Infanterie Getica.
În județul Buză, urgia albă continuă să-și producă efectele. Peste patru mii de consumatori casnici sunt nealimentați cu energie electrică, și, cel mai probabil, așa vor rămâne și peste noapte.
Sunt 4 localități nealimentate parțial cu energie electrică: – Năieni, Căneşti, Ruşeţu, Cilibia şi 4 afectate total Glodeanu Sărat, C. .A Rosetti, Luciu și Largu, aproape 4200 de consumatori fiind afectați.

army2
La Primăria din Mihăilești au fost cazate 25 de persoane, din care 17 au fost preluate dintr-un microbuz şi 8 persoane din 3 autoturisme. Ambulanța de tip BGS care transporta la spital doi pacienți ce au nevoie de dializă nu și-a putut continua drumul astfel că o șenilată a fost trimisă pe DJ 205 Pietroasele – Greceanca pentru a –i prelua pe bolnavi dar și pe șoferul autosanitarei.
Sâmbătă seară,în județul Buzău sunt închise 5 drumuri naționale: DN 2 E85 între localitatea Căldăruşanca (limită judeţ Ialomiţa) – limită judeţ Vrancea, DN 22 între localităţile Râmnicu Sărat – Băile între km 0+00 şi km 30 +00, DN 2C între localităţile Costeşti – Padina, DN 2B între localităţile Buzău – Brăila și DN 1B între localitatea Buzău – limita judeţ Prahova. De asemenea, pe DN 10 s-a restricţionat circulația pentru circulaţia auto cu masa peste 7,5 t. De asemenea, sunt impracticabile 15 drumuri județene.
Vestea bună este că la ora 16.00 s-a reluat circulaţia pe calea ferată reţeaua Buzău – Făurei iar garniturile de tren cursa 1571 Bucureşti – Făurei – Galaţi cu aproximativ 100 călători şi cursa 5105 Buzău – Făurei cu aproximativ 30 călători au fost cuplate deplasându-se către Făurei.
C.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.