Ion Dobre, lider SÎP, spune că banii pentru buzoieni nu vor goli buzunarele ministerului

Cerere în regim de urgenţă, trimisă de Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) către şcolile din subordine: „Vă rugăm ca până la data de  30.08.2011, ora 16.00 să transmiteţi  sumele neplătite prevăzute prin hotărâri judecătoreşti, având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din unităţile de învăţământ preuniversitar, care au devenit executorii în perioada 01 ianuarie -31 august 2011”. Semnează Florina Stoian, inspector şcolar general.

 

Banii pe care IŞJ vrea să-i ştie sunt sumele revendicate de Sindicatul din Învăţământul Preuniversitar (SÎP) Buzău. Liderul formaţiunii, Ion Dobre, ne-a decalarat în această dimineaţă: „Cererea IŞJ a fost lansată în şcoli, iar unii colegi ne-au contactat să ne ceară hotărârile judecătoreşti în baza cărora să calculeze drepturile cuvenite. Din păcate, unii nu prea se interesează la timp de drepturile câştigate în instanţă. Acum, este vorba despre cei 50 de euro pentru cărţi, care, de fapt, au fost 100 de euro, iniţial. Noi am dat în judecată ministerul pentru a recupera banii pe jumătatea de an de dinaintea aplicării legii care interzicea plata unor astfel de drepturi către bugetari.”

 

Liderul SÎP spune că alte sume nu mai sunt de recuperat de la Ministerul Educaţiei, celelalte drepturi câştigate în instanţă fiind deja achitate: „Ar mai fi banii de navetă, dar aici sunt procese cu alte instituţii. În general, Ministerul Educaţiei a fost punctual. Mai greu e cu colegii din şcoli, care nu ştiu sau nu pot să-şi apere drepturile băneşti cu hotărârile judecătoreşti din procesele pe care le-am câştigat”, a mai spus Ion Dobre.

 

S.D.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.