Ludovic Orban președintele PNL împreună cu ministrul Agriculturii, Adrian Oros au venit, vineri, la Buzău la invitația parlamentarilor PNL Gabriel Avrămescu și Vlad Pufu pentru a anunța operaționalizarea Băncii de Resurse Genetice Vegetale pentru Legumicultură, Floricultură, Plante Aromatice și Medicinale Buzău, obiectiv înființat in 2019, pe vremea ministrului Petre Daea, prin Hotărâre de Guvern dar care nu a fost funcțional niciodată în lipsa alocărilor bugetare.

”Noi, cei doi parlamentari liberali de Buzău am vrut să-i prezentăm domnului Orban proiectele majore care sunt în implementare la Buzău și, după cum știți nu prea avem niciunul. În ciuda imaginii cosmetizate care ni se prezintă despre acest județ, știm că infrastructura este la pământ, nu avem drumuri de acces către atracții turistice, nu avem parcuri industriale pentru că nu este momentul, tinerii ne pleacă către județele vecine și deci asta este realitatea la Buzău. Am decis să venim la Banca de Gene pentru că în urmă cu două săptămâni într-o epistolă a domnului Ciolacu se spunea că PNL a închis pentru totdeauna proiectul Bancii de Gene de la Buzău. Iată că minunea s-a întâmplat și Banca de Gene se ridică precum o minune, precum Lazăr, și în zi de sfântă sărbătoare începe operaționalizarea acestei bănci”, a spus liderul PNL Buzău Gabriel Avrămescu.

După aproape doi ani, timp în care ministrul liberal Adrian Oros a declarat în repetate rânduri că Banca de Gene de la Buzău nu este o prioritate și că așteaptă avizul mediului academic pentru operaționalizarea acesteia, vineri acesta a venit însoțit de Ludovic Orban și  cu idei total schimbate în urma demersurilor făcute la cabinetul său de parlamentarii liberali de Buzău. Astfel Oros a decis să aloce primii bani pentru Banca de Gene de la Buzău pe care o consideră, acum, obiectiv strategic care ar trebui să se ocupe cu conservarea și omologarea soiurilor românești. Ba mai mult, ministrul a anunțat că vrea să meargă la Comisia Europeană cu proiectul Băncii de Gene de la Buzău pentru a obține finanțare prin PNRR în valoare de 30 de milioane de euro.

”Am alocat 3 milioane de lei pentru început, astfel încât domnul cercetător, Costel Vânătoru, să îşi poată forma o echipă anul acesta de 12 cercetători cu care să fundamenteze strategia  şi viziunea pe care o are privind dezvoltarea acestei bănci de gene. În paralel, am depus un proiect în Programul Naţional de Rezilienţă şi Relansare împreună tot cu domnia sa de 30 de milioane de euro, pe care îl demarăm cu Ministerul Cercetării, astfel încât peste ceea ce vor face ei anul acesta, peste strategie, să se concretizeze şi în investiţie”, a spus Oros.

La rândul său, senatorul PNL Vlad Pufu, cel care a preluat în campania electorală ideea necesității înființării la Buzău a unei Bănci de Gene a făcut lobby pentru operaționalizarea acesteia a declarat că liberalii vor fi mereu alături de cercetătorul Costel Vânătoru dar că așteaptă din partea acestuia și a cercetătorilor pe care îi va angaja, performanțe.

” Preocuparea noastră nu trebuie să se oprească aici, pentru că acest proiect trebuie să crească la Buzău. Este un prim pas pe care l-am făcut. Este misiunea noastră,  a politicienilor şi nu, numai, să promovăm această bancă de gene ca să îşi câştige un prestigiu. Aş vrea să îi transmit un mesaj domnului Costel Vânătoru, cu care am vorbit în ultimul timp de zeci de ori la telefon, dar aş vrea să îi transmit şi public, că  de acum încolo îi vom da în continuare sprijinul pentru dezvoltarea Băncii de Gene, dar așteptăm la rândul nostru performanţă, proiecte naționale cu vizibilitate care să ne scoată în lume, astfel încât  în câţiva ani să participăm la inaugurarea Institutului de Cercetări al Băncii de Gene -Costel Vânătoru”, a spus senatorul liberal Vlad Pufu.

Cercetătorul Costel Vânătoru, cel desemnat să se ocupe de Banca de Gene de la Buzău încă din 2019 a spus că alocarea primelor sume de bani pentru funcționarea instituției pe care o conduce, doar cu numele,   de aproape doi ani, reprezintă un prim pas și că speră ca resursele necesare pentru funcționarea propriu zisă a acestui obiectiv să fie obținute prin PNRR.

„ Urmează studiul de fezabilitate, urmează construirea băncii cu laboratoarele specifice. Acreditarea băncii, pentru că trebuie să ştiţi că România nu are în acest moment nicio bancă de gene acreditată. De aceea, avem nevoie de o bancă de gene care trebuie să fie acreditată şi să funcţioneze după standardele şi normele care sunt în vigoare. Sigur, pentru aceasta avem nevoie de resurse şi credem că proiectul pe care l-am depus pe PNRR va fi acceptat în forma pe care noi am depus-o şi vom putea primi aceşti bani europeni pentru acest obiectiv” a spus cercetătorul Costel Vânătoru, directorul Băncii de resurse genetice vegetale pentru legumicultură, floricultură,  plante aromatice și medicinale Buzău.

Și președintele Camerei Deputaților Ludovic Orban căruia i-a fost explicată vineri necesitatea funcționării unei bănci de gene a explicat că județul Buzău are nevoie de dezvoltare economică iar  această investiție se încadrează în șirul de investiți pe care Guvernul și le-a propus.

” Buzăul are nevoie de dezvoltare economică. Dezvoltarea economică nu se poate realiza decât prin investiţii. În primul rând, prin investiții publice, dar şi prin atragerea investitorilor privaţi. E nevoie să dezvoltăm parcuri industriale, tehnologice, parcuri IT. Asta este direcţia spre care trebuie să ne îndreptăm. Guvernul este dispus să colaboreze cu autorităţile locale pentru proiecte de dezvoltare ale judeţului Buzău”, a spus Ludovic Orban.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.