Ministrul Comunicaţiilor, Valerian Vreme, a fost prins de radar în judeţul Buzău în timp ce conducea cu 144 de kilometri la oră pe DN 2 E 85, în afara localităţii Racoviţeni, acolo unde de-a lungul vremii, multe vedete amatoare de viteză au căzut în plasa poliţiştilor.

Potrivit agentului Amalia Vlădescu de la Biroul de Presă al Poliţiei buzoiene, reprezentantul Guvernului a fost filmat de aparatul radar în timp ce conducea cu 144 de kilometri la oră, pe şoseaua europeană, în afara localităţii buzoiene Racoviţeni. Poliţiştii nu s-au lăsat intimidaţi de faptul că au prins în  offside un ministru şi l-au sancţionat contravenţional cu 6 puncte penalizare şi 9 puncte amendă. Practic, Valerian Vreme va trebui să achite o amendă de 603 lei pentru viteza prea mare cu care a fost prins conducând la Buzău.

Ministrul nu a vociferat în momentul în care a fost oprit de oamenii legii dar a cerut să nu fie prezentă presa. Omul a recunoscut că a călcat peste măsura pedala de acceleraţie, a semnat procesul verbal şi şi-a continuat drumul, cu promisiunea că va achita amenda. Dacă ar fi avut peste 150 de kilometri la oră, ministrul Comuinicaţiilor ar fi rămas fără permis pentru o perioadă de 3 luni.

Printre cei care au fost prinşi de radar la Buzău şi amendaţi de-a lungul vremii se mai numără vedete precum Luminiţa Anghel, Andreea Mantea ori  Daniel Iordăchioaie. Acestora li se adaugă preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea, Marian Oprişan, liderul PDL Buzău, deputatul Cezar Preda şi chiar fiica preşedintelui, Ioana Băsescu.

 

Cristina DINULESCU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.