Incendiu de proporţii, aseară în satul buzoian Ţâţârligu, comuna Berca.
Un bărbat de 62 de ani a sfîrşit carbonizat, o femeie a suferit arsuri la mîni şi faţă iar soţul ei de 82 de ani a ajuns la spital în stare de şoc, după ce flăcările le-au cuprins întreaga gospodărie.
Totul a pornit după ce localnicul de 62 de ani care îi ajuta la treburi pe proprietarii, trecuţi de 80 de ani, a strâns resturile vegetale din grădină şi le-a incendiat. O scînteie a fost luată de vânt şi de aici întreaga nenorocire. Flăcările s-au extins rapid la grajdul cu animale şi la locuinţa în care se aflau bătrînii.
Pompierii au fost solicitaţi pentru stingerea incendiului însă misiunea a fost imposibilă. Casa cuprinsă de foc se afla într-o zonă inaccesibilă autovehiculelor, astfel că ore întregi s-au chinuit pompierii să ajungă la casa incendiată.
Autospecialele au fost lăsate la marginea satului Răteşti, la circa 10 kilometri de locul în care s-a produs nenorocirea iar pompierii au fost nevoiţi să parcurgă la pas aproape tot drumul până în satul Ţîţîrligu. Cînd au ajuns la locul indicat, nu au mai putut face însă nimic. Totul era scrum în jur, casa şi anexele erau la pămînt, animalele erau carbonizate.
Trupul bărbatului de 62 de ani a fost găsit cabonizat în zona grajdului. Proprietarii gospodăriei erau în stare de şoc. Mai mult, soţia proprietarului casei suferise arsuri de gradele unu şi doi pe mîni şi pe faţă, ambii fiind transportaţi la spital pentru îngrijiri.

Cristina DINULESCU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.