
Momente de groază pentru buzoienii care se aflau vineri după amiază la cumpărături în Aurora Shopping Mall. Oamenii au asistat la moartea unui bărbat care nu dădea semne că s-ar simți rău sau ar avea vreo altă problemă. Șocantul incident s-a petrecut în jurul orei 16.30, după ce bărbatul și-a făcut unele cumpărături în respectivul centru comercial. Omului i s-a făcut rău la scurt timp după ce a ieșit din mall, a căzut ca secerat la pământ și nu a fost chip să-și mai revină. Totul s-a întâmplat sub privirile a zeci de buzoieni care au asistat șocați la ce se întâmplă. La fața locului a sosit un echipaj de la Ambulanță însă nu a mai fost nimic de făcut pentru buzoianul care se pare că avea probleme cu inima si suferea de diabet zaharat
C.D.









