UPDATE: La solicitarea reprezentanților mass-media, Biroul de informare publică și relații cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău a confirmat că la data de 11.01.2016, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău, s-a înregistrat un dosar penal privind pe șeful Serviciului Rutier al Inspectoratului de Poliție Județean Buzău (funcție deținută la data săvârșirii faptei), dosar înaintat de Inspectoratul de Poliție Județean Buzău unității de parchet sus-menționate la aceeași dată.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 334 Cod penal, articol care prevede la alineatul 2 „Punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau a unui tramvai cu număr fals de înmatriculare sau înregistrare se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă.”
Internarea în spital a fostului șef al Serviciului Rutier, comisarul șef Vasile Nicolae, pare a avea mai degrabă legătură cu anchetele deschise pe numele său decât cu probleme reale de sănătate. Deși colegii din IPJ Buzău se feresc să recunoască în mod oficial preferānd să arunce mizeria sub preș, pe numele lui Nicolae ar fi fost deschis un dosar penal pentru circulația pe drumurile publice cu un autoturism echipat cu numere de circulație false.
Anchetatorii veniți de la București ar fi dovedit cu imagini filmate cum comisarul-șef Vasile Nicolae folosea la mașina proprietate personală numere de înmatriculare expirate sau care nu îi aparțineau pe care le împrumuta de la serviciul de Înmatriculări și Permise auto din subordinea Prefecturii.
Conform surselor judiciare, Nicolae făcea naveta de la Râmnicu Sărat la Buzău cu autoturismul proprietate personală pe care și-l cumpărase dintr-o țară vestică și pentru care a decis să nu mai achite taxă de primă înmatriculare dat fiind că avea posibilitatea, mult mai ieftină, de a procura numere de înmatriculare care nu îi aparțineau dat fiind că, pe raza județului Buzău, toți agenții de circulație care l-ar fi putut sancționa erau sub comanda sa.
[…] Internarea în spital a fostului șef al Serviciului Rutier, comisarul șef Vasile Nicolae pare a avea mai degrabă legătură cu anchetele deschise pe numele său decât cu probleme reale de sănătate. Deși colegii din IPJ Buzău se feresc să recunoască în mod oficial mulțumindu-se să arunce mizeria sub preș, pe numele lui Nicolae ar fi fost deschis un dosar penal pentru circulația pe drumurile publice cu un autoturism echipat cu numere de circulație false. Anchetatorii veniți de la București au dovedit cu imagini filmate cum comisarul-șef Vasile Nicolae folosea la mașina proprietate personală numere de înmatriculare expirate sau care nu îi …mai multe stiri […]