Gloria Buzău are începând din această vară un nou antrenor. Astfel din sezonul viitor, gruparea din Crâng va fi condusă de pe margine de Ştefan Stoica, ultima dată la F.C. Podari din Liga a IV-a doljeană. De fapt tehnicianul menţionat revine la echipa buzoiană, pe care a mai pregatit-o în urmă cu cinci ani, când evolua în primul eşalon. ,,Mourinho”, aşa cum i se mai spune lui Stoica urmează să semneze cu Gloria, un contract pentru o perioadă de doi sau trei ani şi îl va avea ca secund pe Adrian Cosman.
,,Am ales să mă întorc la Gloria pentru că aici sunt nişte oameni deosebiţi de care mă leagă multe lucruri frumoase. Aşa cum am mai spus şi în urmă cu mai mulţi ani, Buzăul este oraşul meu prin adopţie deoarece m-am simţit bine iar oamenii iubesc fotbalul. Am venit şi acum la greu să pun umărul pentru a realiza ceva. Deocamdată nu am semnat contractul însă nu e nevoie de hârtie să ne înţelegem ci mergem pe încredere şi nu am venit pentru bani cum ziceau unii data trecută”, ne-a declarat Ştefan Stoica. Prin aducerea acestuia, se poate spune că Gloria Buzău echipă retrogradată în eşalonul trei a dat o lovitură de imagine având în vedere CV-ul noului antrenor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.