telefon

O femeie de 50 de ani din municipiul Buzău a fost înșelată cu 6.000 de euro prin metoda accidentul. Femeia a primit un telefon de la cineva care a pretins că este fiul său,care ar fi fost implicat într-un accident, la Londra, motiv pentru care ar fi trebuit să-i plătească victimei despăgubiri. Femeia a discutat ulterior cu presupusul avocat al „fiului” care i-a indicat să trimită banii printr-o firmă specializată la Consulatul din București. Femeia a trimis imediat 2800 de euro iar ulterior, așa zisul avocat i-a solicitat să trimită încă 3000 de euro, bani pe care femeia i-a scos din bancă și i-a trimis în aceleași condiții deși casiera băncii a avertizat-o că ar putea fi victima unei înșelăciuni.
Pentru că a mușcat momeala, după puţin timp, buzoianca a fost din nou sunată şi i s-a cerut suma de 10.000 de lei pentru plata telefoanelor date şi pentru onorariul avocatului. Abia atunci femeia și-a dat seamă că ar putea fi victima unei înșelăciuni și a luat legătura telefonic cu fiul ei de la Londra realizând că a picat în plasa unor escroci.
Tot ieri, un buzoian în vârstă de 55 de ani a fost mai vigilent şi nu a dat curs aceluiaşi gen de mesaj primit pe telefonul fix de la aşa-zisul fiu. Acestuia i-a fost cerută suma de 15.000 de lei, însă înainte de a se conforma instrucţiunilor, soţia buzoianului şi-a sunat fiul şi şi-au dat astfel seama că apelantul nu era decât un escroc.
Pentru a evita astfel de situații poliţiştii reamintesc buzoienilor să verifice cu atenţie dacă cei care îi contactează au într-adevăr calitatea sub care se recomandă.

Ciprian STERIAN

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.