Ploile din ultimele două luni au provocat  pagube însemnate la nivelul județului Buzău. Ultima inventariere a stricăciunilor produse de ape a contabilizat pagube a căror valoare se ridică la aproape 400 de miliarde de lei vechi, mai mult decât în anul 2010, când, de asemenea, natura și-a ieșit deseori din fire.  Cele mai mari pagube au fost făcute în infrastructura județului, fiind nevoie de aproape 180 de miliarde de lei vechi  pentru refacerea drumurilor de interes județean și comunal. Prefectura va înainta, astăzi, un raport Comitetului Național pentru Situații de Urgență prin care speră să convingă Guvernul să acorde fondurile necesare, măcar pentru lucrările de strictă necesitate. Cele mai însemnate pagube sunt în comuna Valea Salciei, unde un drum județean a fost complet distrus, la Cernătești, la Cătina dar și la Vintilă Vodă unde două podețe, un drum ce făcea legătura între satul Podu Muncii și Mărgăritești dar și alte 6 drumuri din comună au fost complet distruse. Mai mult, o biserică construită în anul 2004 a fost afectată de o alunecare de teren.
Pagubele de la Vintilă Vodă nu au fost nicicând atât de mari iar situația este cum nu se poate mai proastă, pentru că toți banii din comună au fost cheltuiți pentru înființarea Căminului de Bătrâni, amenajat după desființarea spitalului din localitate.

”S-a distrus podețul din tuburi care lega satul Niculești de Coca Niculești și Petrăchești și, în zonă nu mai pot ajunge vehicule, s-a rupt podețul de la Câmplungeanca, s-a distrus drumul care leagă satul Podu Muncii de Mărgăritești dar și alte 6 drumuri comunale. La ora actuală, mai avem în cont un leu și cinci bani, pentru că toți banii i-am cheltuit la realizarea Căminului de Bătrâni la care nu ne-a ajutat nimeni. Am făcut toate evaluarile dar așteptăm sprijin de la Guvern pentru că altfel nu putem face față. Nu am mai avut niciodată  o astfel de calamitate”, a precizat, astăzi,  Constantin Petcu, primarul comunei Vintilă Vodă.

Ciprian STERIAN

2 COMENTARII

  1. Toate pagubele trebuiau evitate! Nu mai dați vina pe natura dezlăntuita că n-a durat mai mult de o ora torentiala! Oamenii sunt de vină și prostia care-i urmează îndeaproape. Poduri de tuburi ne trebuie? Asigură cineva malurile tot mai adânci ale râurilor ce erodeazaă în adâncime? Face cineva calcule de debite minime și maxime , precum și calcule de rezistență atunci când se construiesc podețe?? Dăm acum patru sute de miliarde și la anu cerem altele că așa se lucreză la drumuri! Păi dacă s/ar face lucrări bine calculate, rezistente pe termene garantaten nu cumva cineva rămâne fără loc de muncă? Așa judecă toți care și/au făcut case și vile din banii furați cu ACTE! Eu în locul lui Boc nu le-aș da nici un ban, absolut nimic! Când e cald și bine stăm la umbră și bem bere, iar dacă plouă și vin apele mari cerem bani ! Pădurea unde este, îndiguirile și consolidările de maluri unde sunt, sistematizarea satelor și organizarea lor după principii europene, care e?????Și câte altele, care cer responsabilitate, conștiință profesională și determinare! De unde? Pe ăia care i-am scos la pensie nu știm cum să facem să scăpăm de ei mai repede!!

  2. Pentru domnul primar am o singura intrebare: dar cand ‘ natura ‘ nu s-a dezlantuit de ce drumul de la Coca Niculesti nu a fost reparat?
    Am urcat in aceasta vara cu un Logan, este jale, pietre ff mari care risca sa iti sparga piese importante sub masina…
    Situatia in Coca este asa de fff mult timp, asta o spun satenii nu noi care venim la Coca doar sa ne relaxam ….
    Sa ne spuna stimabilul primar daca are habar cum este drumul in sat de la intrare si pana la biserica? Este o mare de NOROI prin care inoti in perioadele ploioase. Nu au fost facute santuri de scurgere a apei, nu a fost sapat in adancime si adaugat pietris care sa fie apoi tasat ….
    Oamenii acestia nu au habar de gestionarea situatiilor de acest gen, in schimb la Vintila Voda au avut ‘ grija’ sa monteze ghivece de flori pe marginea drumului in timp ce satenii din Coca au stat mai bine de doua luni in 2010 fara podetul care si acum a fost luat .
    Dar sa va spun o CRUNTA REALITATE : LA ALEGERI SE VINE CU MASINA SI SUNT INCARCATI ACESTI OMANEI CARE SUNT IN VARSTA SI DUSI SA IL VOTEZE PE DL ‘ NU FAC NIMIC’.
    Dl Primar aveti o responsabilitate MORALA fata de satenii din Coca care sunt majoritatea in varsta si de care va bateti joc!
    Sa va fie rusine !
    A: sa fie intrebat dl primar unde a fost in concediu anul acesta si pe ce bani!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.